Un nou protest impotriva proiectelor de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificarea codurilor penale este anuntat duminica seara, incepand cu ora 17.00, in zona Universitatii, manifestari fiind anuntate si in mai multe orase ale tarii, dar si in diaspora.
„28.000 de oameni din Bucuresti au spus clar ca nu doresc amnistia si gratierea. Am observat ca unele televiziuni manipuleaza fara rusine, iar CNA-ul nu isi face treaba. Este momentul sa ii vizitam. apoi mergem la Ministerul Justitei, iar pe drum, ne vizitam avocatul. Avem un avocat al poporului care nu lucreaza pentru noi. La final, mergem la guvern. Nu vrem demisia Guvernului, vrem sa isi respecte promisiunile pentru care a fost ales. Nu sa propuna legi aberante care sunt in avantajul unor persoane. Duminica ne strangem la Universitate incepand cu ora 17:00. Pornim in mars la ora 18:00”, se arata intr-un mesaj postat pe o pagina de socializare.
Pana la momentul transmiterii stirii, aproximativ 8.600 de oameni si-au anuntat intentia de a participa la protestul din Capitala.
Totodata, manifestari sunt anuntate duminica seara si in Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Brasov, Buzau, Cluj, Constanta, Craiova, Deva, Galati, Pitesti, Ploiesti, Sibiu, Satu Mare, Targu Jiu, Teleorman, Turda si Valcea.
Pe aceeasi pagina de socializare a organizatorilor, este anuntata si o manifestatie pentru luni, 30 ianuarie, la ora 09.00, in fata Ministerului Justitiei, acolo unde va avea loc consultarea pe ordonantele din justitie.
„Luni dimineata e o «dezbatere» la Ministerul Justitiei pe puncte care NU sunt negociabile. Gratierea pentru fapte care includ coruptie nu e negociabila. Nici dezincriminarea unor astfel de fapte. Hai sa dezbatem si sa protestam si luni dimineata, chiar in fata celor care se prefac ca dezbat.Luni se pregateste un simulacru de consultare publica la Ministerul Justitiei cu «reprezentantii» strazii, la care dezbatere s-au anuntat ca participa Becali si Ciuvica. Vrem Justitie, nu Circ.Inca nu au inteles ca adevarata dezbatere este in strada, este in reactiile presei inca independente, este in reactiile organizatiilor profesionale, ale altor institutii precum DNA sau CSM, in reactiile oricarui om ii pasa de democratia greu castigata, asa cum e ea, imperfecta. Dezbaterea e in strada, nu e circul pe care il fac ei la televiziuni de partid, nici in circul pe care il numesc dezbatere de la Ministerul Justitiei”, se arata in mesajul postat pe pagina event-ului.