Luni, 27 octombrie 2014, orele 14.00, la Libraria Tafrali a Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi a avut loc lansarea volumului „Gazele de sist si fracturarea hidraulica intre mit si realitate”. Autorul cartii este domnul Prof.univ.dr.ing. Contantin CRANGANU – profesor de Geofizica si Geologia petrolului la Graduate Center si Brooklyn College – The City University of New York si Profesor de Onoare al Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi.
La lansarea primei carti pe tema gazelor de sist publicata pana acum in tara noastra, au participat cadre didactice, studenti si persoane interesate de aceasta problematica care a starnit atatea controverse in ultimul timp. Printre invitati s-au aflat si Rectorul Universitatii „Al.I. Cuza”, Prof.univ.dr. Vasile Isan, Conf.univ.dr. Nicolae Buzgar de la Facultatea de Geografie si Geologie a universitatii iesene, Dr.ing. Costel Postoloche – directorul Editurii Integral, editorul cartii despre care face vorbire. Printre cei prezenti la eveniment s-a aflat si domnul Ciprian Iftimoaei, fostul prefect al judetului Vaslui. Initial, chiar si scriitorul Liviu Antonesei, despre care se stie ca este impotriva exploatarii gazelor de sist, si-a anuntat prezenta la lansarea cartii pe o pagina de socializare.
In timpul prezentarii lucrarii, si-au facut aparitia si cativa activisti ecologisti care au impartit materiale scrise contra-explorarii si exploatarii gazelor de sist. Unul dintre activistii ecologisti, pe numele sau Dan Frunzetti, a polemizat cu autorul cartii – profesorul Constantin Crangaru. La un moment dat, in discutie si editorul cartii, Costel Postolache, care a facut cateva precizari terminologice, corectandu-l de intervenient. Domnul Frunzetii s-a scuzat ca nu este de profesie geolog, ci inginer instalator, dar a insistat pe dimensiunea civica a misiunii sale ecologiste. Rectorul Universitatii a intervenit in polemica sanctionand „ecologismul in genul Michael Moore” (n.n. regizorul filmului 9/11 despre familia lui G.W. Bush, razboiul din Irak si afacerile cu petrol), ca de altfel orice fel de „-isme” ca exagerari ale unor ideologii vehiculate in societatile dezvoltate care nemaiavand probleme sociale si economice grave exagereaza consecintele de mediu ale unor activitatii economice cum sunt si cele legate de exploatarea gazelor de sist prin fracturare hidraulica.
Mentionam faptul ca, autorul cartii, profesorul Constantin Cranganu, s-a nascut la Barlad, unde a si activat la inceputurile carierei sale profesionale. Prin urmare, este un cunoscator al locurilor si oamenilor din zona Barladul unde au fost initiate ample proteste de strada impotriva exploatarii gazelor de sist in primavarea anului 2012, proteste organizate de politicieni locali de la PSD – primarul municipiului Barlad, Constantin Constantinescu, deputatul Adrian Solomon, presedintele PSD Dumitru Buzatu, impreuna cu cateva organizatii cu profil civic-ecologist, la care au participat mii de oameni.
Referitor la cartea sa, profesorul Cranganu a spus urmatoarele: „Cartea de fata este un ghid cu prezentari esentiale ale principalelor componente ale procesului de explorare si exploatare a gazelor de sist. Am intentionat sa explic ce este procesul de fracturare hidraulica, cum functioneaza, unde si de ce este utilizat, care sunt diferentele intre rezervoarele conventionale si cele neconventionale, de ce sunt necesare forajele orizontale fracturate hidraulic si care sunt aspectele pozitive si negatice ale fracturarii hidraulice. (…) Rolul acestei carti este sa educe un public doritor sa fie informat fara prejudecati sau agende propagandistice. De aceea, am scris, din punctul de vedere al unui specialist, ce consider eu ca reprezinta aspectele geologice reale ale fracturarii hidraulice. In acelasi timp, am incercat sa pun in evidenta miturile create in jurul diverselor componente ale fracturarii hidraulice (ex: posibila contaminare a apei potabile, posibila declansare de cutremure induse, impactul asupra mediului).”
In ceea ce il priveste pe activistul ecologist, inginerul instalator Dan Frunzetti, am aflat urmatoarele despre crezul sau chiar de pe o retea de socializare: „Ecologismul va deveni doctrina politica odata cu nevoile populatiei Planetei de a urma un alt set de reguli fara de care va disparea. Orice Revolutie are un deziderat pragmatic, nevoi stringente, un dusman aprig si niste principii. Singura diferenta in Revolutia Ecologista este ca ea va fi facuta de planeta insasi daca oamenii nu se vor grabi a o faca intr-un fel sau altul. Profitocratia ataca ce a mai ramas din decenta umanitatii iar la orice actiune apare o reactiune. S-a vazut la Pungesti, la Puiesti, la Rosia si in alte parti.”
Participant la acest eveniment editorial, fostul prefect al judetului Vaslui, domnul Ciprian Iftimoaei, ne-a declarat in exclusivitate urmatoarele: „Am mers la aceasta lansare de carte deoarece am dorit sa ma informez de la un specialist recunoscut international, profesor la o universitate americana, despre gazele de sist, tehnologia explorarii si exploatarii acestora prin fracturarea hidraulica. Sunt multi, cei neavizati, care vehiculeaza informatii legate de acesta problematica. Judecatile formulate de diversi sunt mai mult cu tenta de dezinformare si manipulare, de propaganda, decat profesioniste. Din pacate, polemica iscata la evenimentul de lansare nu mi-a permis sa pun intrebarile pe care le doream. Totul s-a terminat destul de repede. Mi s-a parut ca organizatorii au fost oarecum intimidati, oricum, inoportunati de activistii ecologisti. Nu nu ne ramane decat sa citim cartea care are foarte multe surse bibliografice si, apoi, sa ne pronuntam pro sau contra-gazelor de sist. In ceea ce ma priveste, eu nu mi-am schimbat punctul de vedere. Consider ca inainte de a vorbi despre acest subiect, cu totii trebuie sa ne documentam cat mai bine. Una este sa vehiculam informatii stiintifice, de la sursa, si alta este sa lucram cu mituri, mitologii sau fel de fel de ideologii. Informarea corecta si constanta a populatiei trebuie sa fie urmata de consultarea acesteia. Statul trebuie sa-si promoveze interesele strategice si, totodata, sa protejeze interesele cetatenilor sai si ale comunitatilor locale. Operatiunile de exploatare trebuie derulate cu respectarea legislatiei europene si romanesti in vigoare, in deplin acord cu respectarea conditiilor de mediu. Eu unul nu am niciun interes sa fiu nici pro, nici contra-gazelor de sist. Pur si simplu, vreau sa fiu un cetatean informat intr-o problema de inters public major pentru un judet pe care l-am condus candva din punct de vedere administrativ”.