65 de miliarde de lei ţin românii în casă. Cazul bărbatului care şi-a ascuns 60.000 de lei în borcane şi i-a pierdut pe toţi în incendiu

0
371

Pe principiul „ce-i în mână nu-i minciună,” tot mai mulți români aleg să-și țină economiile la saltea: 65 de miliarde de lei în total – cât valoarea caselor dintr-un județ cum ar fi Sibiu. În 10 ani, suma s-a triplat. Teama de un război sau faliment bancar face ca aproape jumătate din populație să își țină banii acasă.

Economiile de la saltea au atins un record, anunță Banca Națională.Peste 65 de miliarde de lei este suma pe care românii o au ținută la saltea, sumă calculată până la finalul acestei veri, cu 12% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.”

Românii țin 65 de miliarde de lei la saltea

„Dacă îmi rămâne 100 de lei, îi las acolo,” spune un român. „Dacă ai mulți, îi ții în saltea, dar îți mai sparge și casa,” zice altcineva. „Mai bine nu spun că poate se uită hoții,” a precizat un trecător. Patru din 10 români își economiile în casă. De vină sunt lipsa educației financiare și neîncrederea în sistemul bancar.

„Pur și simplu, nu știm ce altceva să facem cu banii și mai bine decât să-i pierdem, mai bine îi ținem în casă. Putem să punem mâna pe ei și să-i vedem în dulap. Oamenii sunt neliniștiți, nu știu ce urmează să se întâmple. Război, criză,” explică Adrian Asoltanie, economist.

Perioada anilor ’80 – ’90 este alt factor care și-a pus amprenta. „Frica aceasta de a pierde bănuții îi transformă pe români să doarmă pe saltele de bani, de fircă. Cel care vizualizaeză un munte de bani, este mult mai liniștit,” crede Radu Leca, psiholog.

Cum pot investi românii banii

Banilor de sub saltea le stă mai bine investiți în titluri de stat sau obiecte de valoare, ori puși în depozite bancare, spun economiștii. „Banii ținuți cash au mai multe riscuri. Pe de-o parte este inflația care își mănâncă din valoarea banului. Apoi risc de pierdere, risc de furt, am avut situații în care omul a uitat unde i-a pus sau a avut un accident,” spune Adrian Asoltanie, economist.

Acum patru luni, un bărbat din Dej a pierdut o sumă uriașă. 60.000 de lei, pe care îi ascunsese în borcane, printre fân, au ars în hambarul casei când locuința a fost distrusă de incendiu. Trainerii financiari nu sunt împotriva banilor ținuți în casă, dar pe post de rezervă, nu de economii.

„Să avem întotdeauna un fond de urgență pe care toată lumea trebuie să-l aibă în casă. Sunt banii aceia pe care pui mâna când se întâmplă ceva. Se recomandă să fie contravaloarea celui mai scump lucru pe care tu îl deții și de care ai nevoie în caz ca s-ar strica,” recomandă Anamaria Ciuhuță, trainer financiar.

În următorii ani, vom folosi tot mai puți bani gheață. Pentru plățile făcute în magazine, vom putea plăti doar 5.000 de lei cash. Sumele care depășesc acest prag trebuie achitate cu cardul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.