Materiale sanitare de la Episcopia Husilor pentru Spitalul suport Covid din Barlad – FOTO

0
75

UPDATE : Printre bucuriile aduse numeroșilor copii nerăbdători și pregătirea cadourilor pentru aceste suflete curate, nu ne-am ignorat îndatoririle față de ceilalți membri ai comunității. Ne-am gândit și la cei aflați în momente de cumpănă, cei aflați în suferință, astfel încât, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie am ajuns la Spitalul Municipal "Elena Beldiman" din Bârlad, unde am reușit să micșoram nevoia de materiale sanitare, lenjerii, saltele și dispozitive medicale din această unitate spitalicească.

De asemenea, au fost inaugurate și 3 locuințe nou clădite în ultimile luni, prin sfințirea și binecuvântarea PS Ignatie. Astfel am dat șansa la un nou început, pentru o familie cu 3 copii, o bătrână din Mun. Huși și o altă bătrânică din satul Boțești, Comuna Boțești. Aceste persoane până nu demult trăiau cu grija zilei de mâine și cu teama de a nu îngheța în locuințele lor improvizate.

Cum puteți fi parte din aceste proiecte speciale? Simplu:

• Puteți face donații în contul Asociației Filantropia Ortodoxă Huși deschis la BCR filiala Huși

• Cont pentru lei: RO43RNCB0261160373430001

• Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;

• Pentru alte detalii și informații, ne găsiți la Adresa: str. Ștefan cel Mare, Nr. 1, mun. Huși, jud. Vaslui, CP 735100;

Persoana de contact: Asistent Social Georgiana Popica 0765 662 558,

email: filantropiaortodoxahusi@yahoo.com

Mulțumim!

 

Stirea initiala :  In dimineata zilei de 7 decembrie, cand Biserica a sarbatorit-o pe Sfanta Mucenita Filofteia, ocrotitoarea copiilor, cu binecuvantarea Parintelui Episcop Ignatie al Husilor, Asociatia "Filantropia Ortodoxa" Husi, sub indrumarea parintelui Vladimir Beregoi, a dat start proiectului "Dar de Craciun". Pret de doua saptamani, caravana asociatiei va ajunge in casele a peste 3.000 de copii din Episcopia Husilor, pentru a le darui imbracaminte, incaltaminte, produse de igiena si sanitare, dulciuri dar si binecuvantare micutilor care au atata nevoie de ele. Parintele Episcop Ignatie, parintele Vladmir Beregoi, insotit de asistentele sociale ale Asociatiei "Filantropia Ortodoxa" ,dar si de un grup de colindatori ai Centrului Eparhial Husi, au mers in casele copilasilor din Ghermanesti, Duda, Pahnesti, Arsura, Rasesti, Duda, Falciu, Bogdana, Gura Vaii, Stanilesti, Lunca Banului si Vetrisoaia.

"Daca in anii precedenti incercam sa ii aducem pe copilasi in curtea Episcopiei, ca impreuna sa ne bucuram de atmosfera deosebita pe care o emana sarbatorile de iarna, anul acesta am incercat sa ne adaptam, fiind in vreme de pandemie. Mergem noi acasa la copilasi, oferindu-le daruri, imbracaminte, incaltaminte, dulciuri si alimente. Ne-am propus ca intr-o perioada de doua saptamani sa ajungem in casele a peste 3000 de copilasi, care au nevoie stringenta de dragoste si de atentie. Sunt copii lasati singuri sau in grija bunicilor, pe la care nu trece Mos Crsciun. Episcopia Husilor, prin Sectorul social-filantropic, alaturi de oameni de suflet, dorim sa le calcam pragul acestor copilasi privati de confortul material cu care suntem obisnuiti. Incercam sa le deschidem sufletul prin ceea ce le daruim. As vrea sa va impartasesc o experienta ce m-a marcat in mod deosebit: am ajuns in casa a doi copilasi ce locuiau singuri, fara parinti si fara bunici. Baietelul are 9-10 ani, si fata are 14-15 ani. Locuiesc singuri intr-o casa fara lemne si fara conditii. M-am bucurat ca am putut intra in casa acestor copii, sa le identificam nevoile si, sigur, sa continuam ajutorul. Activitatea sociala trebuie sa aiba o continuitate. Nu ii ajutam doar de Craciun si de Pasti. Aceste campanii sunt si o forma de a identifica situatiile delicate in care se afla astfel de copii, ca pe parcursul anului sa le putem acorda burse si sa ii ajutam cu alimente si imbracaminte", a spus Parintele Episcop Ignatie al Husilor.

Copiii de varsta scolara, care nu au avut nici o modalitate de a se conecta la sistemul de scoala online, au primit si tablete, dar si ajutoare banesti pentru alte probleme urgente. Episcopia Husilor a oferit familiilor defavorizate si lemne de foc pentru iarna. Atmosfera generata de trecerea caravanei a fost una emotionanta, de sarbatoare, cu atat mai mult cu cat colindele au rasunat din masinile incarcate cu daruri. In zilele urmatoare, Caravana isi continua misiunea in partile Barladului si Vasluiului. Fiecare om cu inima deschisa spre cei in nevoi poate sa contribuie la inmultirea bucuriei si a sperantei in familiile si sufletele incercate de greutati: Puteti ajuta, prin contul in Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Husi. Contul in Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU; Alte detalii si informatii, gasiti pe pagina de Facebook: "Asociatia Filantropia Ortodoxa Husi" si pe site-ul: www.filantropiahusi.ro Adresa: str. Stefan cel Mare, Nr. 1, mun. Husi, jud. Vaslui, CP 735100; persoana de contact: Asistent Social Georgiana Popica 0765662558, email: filantropiaortodoxahusi@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.