Zeci de echipaje ale Inspectoratului Județean Vaslui au descins in dimineața zilei de miercuri, 23 Decembrie, în localitatea Bălțați, comuna Tatarani, in apropiere de municipiul Husi, județul Vaslui. Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, au desfășurat un număr de 13 percheziții domiciliare într-un dosar de braconaj cinegetic. Numeroasele efective ale celor de la S.A.E.S.P VASLUI sprijiniți de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși, Secția Nr. 4 Poliție Rurală Huși, trupe de mascați din cadrul S. A. S Vaslui cât și de grupări speciale de intervenții din cadrul Jandarmeriei Vaslui . Cu ocazia celor 13 percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe kilograme de carne/preparate din carne, care fac obiectul dosarului cât și uneltele care erau folosite la braconaj, respectiv arme improvizate, rudimentare, cu care erau vânate animalele, localitatea Bălțați fiind cunoscută ca o regiune unde localnicii folosesc metode dintre cele mai bizare la vânat, folosind câini, capcane improvizat, lanțuri, sulițe, arcuri, arbaleta ba mai mult de atât folosesc caii ca mijloc de transport și de atac asupra animalelor.
Mai multe persoane au fost conduse la Sediul Poliției municipiului Huși în vederea continuării cercetărilor. Mai mult, cu ocazia acțiunii desfășurate, Polițiștii Huși, respectiv Biroul de Investigații Criminale au efectuat un flagrant la fata locului depistând o autoutilitara condusă de către un bărbat, în interiorul căreia a fost descoperită o cantitate de peste 20 de kilograme materiale pirotehnice, din categoria celor interzise la deținere și supuse autorizări. Sfârșitul de an prinde polițiștii vasluieni la datorie împotriva infractorilor, asta după ce tot în cursul lunii decembrie Serviciul economic a efectuat pe raza mai multor județe peste 80 de percheziții privind contrabanda de țigări, ocazie cu care au fost ridicate zeci de baxuri cu țigări, indisponibilități sume mari de bani .
Ca urmare a punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară au fost depistate și ridicate în vederea cercetărilor peste 60 de kilograme de carne și preparate din carne ce urmează a fi expertizate, 10 capcane neautorizate (lațuri) și mai mult multe obiecte folosite la înjunghierea și tranșarea animalelor sălbatice.
De asemenea, polițiștii implicați în derularea acțiunii au pus în aplicare un număr de 10 mandate de aducere.
Ancheta este în curs de desfășurare, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui efectuează cercetări în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, al personalului de specialitate din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și al personalului de specialitate din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vaslui.
Sperăm ca noul an să îi prindă pe poziții pe lucrătorii M.A.I.