Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a anuntat ca o echipa de control a MS merge la Spitalul Municipal Husi, unde o fetita de patru ani diagnosticata cu laringita acuta a murit la mai putin de o ora de la internare, parintii copilei acuzand cadrele medicale de malpraxis.
Banicioiu a declarat ca a dispus sa fie facut un control de catre o echipa a Ministerului Sanatatii, care sa stabileasca daca au fost respectate toate normele si protocoalele terapeutice.
Ministrul a mai spus ca echipa de control va face un raport si, in functie de concluziile specialistilor, in cazul in care se va stabili ca a fost o culpa medicala, vor fi facute recomandarile de sanctionare a celor vinovati.
Famila fetitei, din localitatea vasluiana Bunesti-Averesti, acuza de malpraxis cadrele medicale de la Spitalul Municipal Husi.
Diagnosticata de catre medicul de garda cu „laringita acuta, cu sindrom febril”, fetita a primit tratamentul adecvat pentru o astfel de boala. Parintii fetitei cred insa ca medicul i-a administrat antibiotic fara a i se face inainte un test in urma caruia sa se stabileasca daca este alergica la respectivul medicament.
Conducerea Spitalului Municipal Husi considera decesul fetitei de patru ani drept „un eveniment absolut nefericit”, pentru care insa nu gaseste o explicatie pana la pronuntarea medicilor legisti.
„Este un eveniment absolut nefericit, care ne-a socat pe toti. Fetita a intrat in stop cardiac si respirator in 40 de minute de la internare si, in ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai putut fi salvata. Este un deces subit si de aceea lasam Politia sa definitiveze ancheta”, a spus managerul Spitalului Municipal Husi, Lucia Rotaru.
In aceste conditii de moarte suspecta, politistii de investigatii criminale au declansat o ancheta pentru a stabili daca este vorba de culpa medicala, fiind ridicate toate documentele de la spitalul din Husi referitoare la acest caz.
„Politistii fac cercetari pentru a stabili imprejurarile in care a survenit decesul. In acest sens, s-a dispus si efectuarea autopsiei de catre medicii legisti, care va fi relevanta in derularea anchetei”, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Vaslui, Mihaela Straub.
CITESTE SI:CUTREMURATOR. Ipoteza soc in cazul mortii copilei de 4 ani de la HUSI-FOTO-VIDEO
Politistii vasluieni nu au interogat, deocamdata, familia fetitei decedate in conditii suspecte, fiind asteptata mai intai inmormantarea copilei.sursa:mediafax.ro