Accident deosebit de grav la iesirea din municipiul Barlad spre Pogana – FOTO

0
157

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit in dupa-amiaza zilei de vineri, 17 decembrie, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs la ieșirea din municipiul Bârlad spre Pogana.  În accident au fost implicate două autoturisme. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.

La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre autoturisme era răsturnat, o persoană fiind încarcerată. O a doua persoană se afla în autoturismul răsturnat, acesta susținând victima.

Pompierii militari au descarcerat victima, aceasta fiind apoi preluată de echipajul ambulanței SAJ. Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, aceasta având multiple traumatisme.

Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.