Dedeman ajunge si el in municipiul Barlad 

0
143

Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că pe data  2 februarie 2022, a fost semnată autorizația de construire pentru Magazinul de materiale de construcții ”Dedeman”, unul dintre proiectele de investiții cele mai așteptate de bârlădeni.

„Ne bucură faptul că cea mai mare investiție a mediului privat în Bârlad continuă să se deruleze. Pe lângă hipermarket-ul deschis la finele anului trecut, acum se va da startul lucrărilor la un nou magazin al unui mare investitor român din domeniul comercializării materialelor de construcții, ce va polariza întreaga zonă a Bârladului. Estimările vorbesc despre peste 200.000 de oameni din partea de sud a județului ale căror nevoi vor putea fi satisfăcute grație acestui centru comercial. De asemenea, trebuie să ținem cont că vor fi create alte câteva sute de locuri de muncă, un aspect deosebit de important pentru comunitatea locală. Ca să nu mai vorbim de veniturile aduse la bugetul local”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Se preconizează ca lucrările de construire a noului obiectiv să înceapă până la finele lunii în curs.

Reamintim că, în prezent, la nivelul municipiului Bârlad, pe lângă acest obiectiv investițional mai sunt în derulare proiectele:

1. Construire creșă Mircea cel Bătrân (finalizat 99%);

2. Construire corp nou Grădinița nr. 5 (finalizat 30%);

3. Extindere și modernizare Grădinița nr. 8 (debut proiect);

4. Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare (finalizat 11%);

5. Extinderea rețelei de gaze naturale (finalizat 80%);

6. Pachet asfaltare 9 străzi (finalizat 90%);

7. Modernizare iluminat Grădina Publică (debut proiect);

8. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad (finalizat 35%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.