DIRECȚIA PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR, ÎN AJUTORUL FIINȚELOR CARE NU SE POT PROTEJA SINGURE

0
89

În anul 2021, polițiștii de la protecția animalelor au efectuat cercetări în 2.234 de sesizări de natură penală, au efectuat 35 de percheziții iar, ca urmare a acestor acțiuni, față de 16 persoane, au fost luate măsuri preventive. De asemenea, au aplicat 3.673 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.811.538 de lei.

 

Ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 175/2020 pentru completarea unor acte normative cu incidenţă în protecţia animalelor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice, a fost reglementat Ordinul de plasare în adăpost, care constituie un instrument administrativ conferit polițistului, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat contra animalului.

         

La nivel național, au existat mai multe situații care au impus emiterea ordinului de plasare, consecința fiind extragerea, imediată, a animalelor din starea de pericol în care se aflau, concomitent cu aplicarea măsurilor legale, față de persoanele care au creat starea de pericol respectivă.

 

Astfel, la nivelul structurilor de protecție a animalelor, au fost emise 307 ordine de plasare, fiind salvate și plasate în adăpost 1.155 de animale, aflate în situații de pericol.

 

De asemenea, au fost înregistrate 7.897 de petiții/sesizări, au fost organizate 1.664 de controale și acțiuni, iar polițiștii au intervenit la 631 de sesizări, primite prin Sistemul Național Unic de Urgență 112.

 

În mod frecvent, de la nivelul Direcției pentru Protecția Animalelor, sunt desfășurate activități pro-active de identificare a unor situații prezentate în mediul online, privind posibile încălcări ale legislației.

 

După efectuarea primelor verificări, datele obținute sunt transmise structurilor teritoriale de protecție a animalelor, în vederea luării măsurilor legale.

 

Prin această modalitate, până în prezent, au fost identificate 152 de situații, în majoritatea cazurilor fiind întocmite dosare penale, la nivelul structurilor competente teritorial.

 

ABANDONUL ȘI STERILIZAREA

 

Un rol deosebit de important în controlul populației de câini fără stăpân, îl constituie sterilizarea câinilor de rasă comună, consecința directă, fiind reprezentată de reducerea semnificativă a numărului de câini, precum și a ratei de abandon.

 

Întrucât situația câinilor fără stăpân reprezintă o preocupare a societății civile în ansamblul ei, la nivel național, este în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 155/2001, care prevede la art. 13^2, obligativitatea sterilizării câinilor cu sau fără stăpân, aparținând rasei comune și metișii acestora.

 

Importanța sterilizării derivă din acțiunea coercitivă pe care o poate aplica statul împotriva celor care se abat de la respectarea prevederilor în vigoare, prin aplicarea sancțiunilor contravenționale, cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

 

INTERVENŢII CHIRURGICALE DESTINATE MODIFICĂRII ASPECTULUI UNUI ANIMAL SAU ALTOR SCOPURI NECURATIVE.

 

În urma activităților desfășurate, au fost constatate mai multe astfel de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

 

Trebuie precizat faptul că acest gen de faptă constituie infracțiune și este prevăzută în cuprinsul Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, pedeapsa în acest caz, fiind închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

 

În anul 2021, au fost constatate mai multe astfel de situații, în acest sens fiind întocmite dosare penale.

 

CÂINI PERICULOȘI

 

Ordonanța de Urgență nr. 55/2002 reglementează regimul de deținere al câinilor periculoși și agresivi.

 

Astfel, legiuitorul a clasificat câinii pe două mari grupuri: câini periculoşi şi câini agresivi.

 

Câinii periculoşi (art. 1 din O.U.G. 55/2002) se clasifică în 2 categorii, și anume categoria I, în care intră câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câinii de tipul Pitbull, Boerbull, Bandog şi metişii lor și categoria II, în care intră câinii din rasele Staffordshire, Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Rottweiller, Tosa, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

 

Câinii agresivi  (art. 2 alin 1 din O.U.G. 55/2002) sunt reprezentați de orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, sau de orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

 

Totodată, legislația stabilește câteva condiţii necesare deţinerii câinilor periculoși de către proprietari sau deţinători temporari, şi anume, să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu și să nu fi fost condamnat, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra unei persoane.

 

Proprietarii sau deţinătorii temporari de câini periculoși și agresivi sunt obligați să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională şi să inscripţioneze, în mod vizibil, la intrarea în apartament sau imobil avertismentul „Câine periculos”, respectiv „Câine agresiv” printr-o plăcuţă, având dimensiunile de cel puţin 15×25 cm.

 

De asemenea, proprietarii de câini periculoși au obligaţia să depună la sediul poliţiei, unde este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la articolul 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere, care să cuprindă numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip, efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, efectuarea sterilizării câinilor periculoși, prevăzuți la categoria I și existenţa unei asigurări de răspundere civilă, pentru eventualele pagube produse de câinii periculoși din categoria I.

 

Sancțiunea contravenţională aplicabilă, pentru nerespectarea acestor prevederi, este amenda de la 500 la 1.500 de lei.

 

Constituie infracţiuni, neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzute la art. 6, dacă atacul a avut loc, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, introducerea în țară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la categoria I de câini periculoși, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și fapta persoanei de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum şi de a participa cu câini la astfel de lupte. Aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

 

Exemple:

 

1. La data de 2 decembrie 2021, în intervalul orar 06.00 – 18.00, polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu- Biroul pentru Protecția Animalelor au acționat la adresa unei persoane, bănuite că ar  deține un număr mare de animale, în cea mai mare parte câini (peste 100 exemplare, de diferite rase).

 

Acțiunea a avut ca scop punerea în executare a unui mandat de percheziție domiciliară, emis de către Judecătoria Giurgiu, în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

 

Astfel, au fost identificate animale în stare de pericol, cu boli parazitare, rănite ori schingiuite, fiind luată măsura ridicării și plasării în adăpost a 145 de exemplare canine și  3 cabaline.

 

În cauză, cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca, la finalizarea acestora, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cu propunere legală. 

 

2. La nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița-Năsăud a fost constituit un dosar penal, din oficiu, în urma identificării, în mediul online, a unor materiale care prezentau folosirea unor câini, din rasa „Pitbull”, la uciderea altor exemplare canine.

 

Cercetările efectuate, au condus la efectuarea a 5 percheziții domiciliare, în urma cărora a fost luată măsura reținerii față de una dintre persoanele bănuite și plasarea în adăpost a doi câini agresivi, din rasa „Pitbull”.

 

3. Polțiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, din localitatea Stănești, bănuit de organizarea și participarea la lupte ilegale de câini, pregătirea animalelor în acest scop, precum și efectuarea de intervenții chirurgicale, destinate modificării aspectului unor animale.

 

În urma percheziției, au fost plasați în adăpost 4 câini din rasa „Presa Canario”, iar bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

 

4. Un bărbat, din comuna Afumați, a fost reținut de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov și, ulterior, arestat preventiv, după ce ar fi incendiat un cal, pe care îl înhămase anterior la o căruță, plină cu material lemnos.

 

Din cercetări, a rezultat că bărbatul este posibilul autor al mai multor fapte de acest fel, comise de-a lungul timpului. La finalizarea cercetărilor, în cauză a fost întocmit rechizitoriu.

 

5.  La data de 21 noiembrie 2021, în baza unui plan de acțiune, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Constanța, alături de comisari din cadrul Comisariatului Județean Constanța – Garda Națională de Mediu și un zoolog din cadrul Universității Ovidius Constanța, au executat o acțiune în zona unei piețe, din municipiul Constanța, în urma căreia, au identificat două persoane care ofereau spre vânzare păsări sălbatice.

 

Astfel, au fost identificate 60 de păsări sălbatice, din specia Carduelis (sticleți, scatii, florinți, cănărași, cânepari), care erau vândute cu prețuri între 15 și 20 lei bucata.

 

În cauză, au fost întocmite dosare penale, fiind efectuate cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 33 alin. 2 lit. f) / art. 52 alin. 1 lit. d) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor natural protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Cele 60 de păsări sălbatice au fost redate mediului natural.

 

6. La data de 30 iulie 2021, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că o cabalină circulă pe străzile, din localitatea Vădurele, având înfipt un topor în abdomen.

 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în vederea identificării circumstanțelor în care s-au produs actele de violență, și, având în vedere leziunile grave, au solicitat sprijinul medicului veterinar zonal, pentru a eutanasia cabalina.

 

Cercetările au fost continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiurea animalelor, persoana bănuită fiind identificată și reținută, pentru 24 de ore.