Incendiul de vegetatie din comuna vasluiana Laza a cuprins si doua anexe gospodaresti – FOTO

0
73

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit, vineri, 8 aprilie, cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Laza, comuna Laza. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent și se extinsese la două anexe, existând pericolul de propagare la o locuință. 
Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție,  prioritate având salvarea locuinței. Nu au fost înregistrate victime.
După aproximativ două ore,  incendiul a fost lichidat.
A fost salvată aproximativ 95% din locuință.
Au ars aproximativ 500 metri pătrați vegetație uscată, două anexe gospodărești in care se aflau cinci metri cubi material lemnos, un utilaj pentru prelucrarea lemnului, diverse scule și materiale plastice. De asemenea, a ars un panou solar.
S-au degradat opt ferestre și peste 35 metri liniari bagdadie.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis.