Medicii ieseni au reusit sa ii ofere o noua sansa la viata unui junior vasluian in varsta de sase ani, victima a unui incendiu care i-a ucis sora – FOTO

0
59

In urma cu doua saptamani, Detașamentul de pompieri Vaslui a fost solicitat să intervină cu două autospeciale (o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B2) și echipaje specializate pentru acordarea de îngrijiri medicale unor persoane care au suferit diferite arsuri în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea vasluiana Focseasca, comuna Tăcuta. La fața locului au fost deplasate mai multe ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.

Incendiul a fost lichidat de SVSU Tăcuta.

În urma incendiului au rezultat patru victime, între care trei copii, dintre aceștia, o fetiță în vârstă de trei ani decedând. Fetița în vârstă de trei ani a suferit arsuri de gradele II și III pe aproximativ 70% din suprafața corporală. Fratele acesteia, în vârstă de șase ani, a suferit arsuri de gradele II și III pe circa 27% din suprafața corpului. Cel de-al treilea copil, unchiul celor doi frați, în vârstă de 10 ani, a suferit arsuri de gradele II și III pe aproximativ 40 din suprafața corpului.

Tatăl celor doi copii, în vârstă de 26 ani, a suferit a arsuri de gradele II și III pe jumătate din suprafața corporală.

“Va informam ca azi, 13.04.2022 dupa 13 zile de la internare unul dintre pacientii victime ale cumplitului incendiu de la Vaslui a fost externat. A fost internat cu diagnosticele de Arsura cai aeriene superioare si inferioare. Arsura prin flacara 11% suprafata corporala.

De o gravitate foarte mare au fost arsurile pulmonare, care, in oricare centru de arsi din lume pot avea un potential letal. La internare ne-am asumat tratamentul acestui copil, anuntand in acelasi timp Centrul Operational al Situatiilor de Urgenta precum si Centrul de arsi pentru copii superior la nivel national din cadrul Spitalului Grigore Alexandrescu din Bucuresti, coordonat de domnul profesor Dan Enescu despre posibila necesitate de transfer in urgenta a copilului la Bucuresti.

In tratamentul leziunilor pulmonare severe ale acestui copil s-au reunit eforturilor medicilor anestezisti din spitalul nostru, a colegilor de la chirurgie toracica si pnumologie de adulti precum si a colegilor mei chirurgi plasticieni. Impreuna cu domnul profesor Enescu am putut lua cele mai bune decizii de tratament, astfel incat astazi copilul poate parasi spitalul in conditii de siguranta absoluta!

Le multumesc tuturor celor care cu devotament si profesionalism au redat sansa la viata acestui copil de numai 6 ani!

Dr Sidonia Susanu

Coordonator,

Unitatea Functionala de Arsi

Spitalul de Urgenta pentru Copii “Sf Maria” Iasi “

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.