Luni, 6 iunie 2022, începând cu ora 10.00, la Catedrala Episcopală din Huși, Părintele Episcop Ignatie va fi oficia slujba Parastasului pentru părintele arhimandrit Mina Dobzeu, la 4 ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Părintele Mina Dobzeu a trecut la Domnul, joi, 7 iunie 2018, în chilia sa din cadrul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși, slujba înmormântării fiind oficiată sâmbătă, 9 iunie 2018.
Părintele Mina Dobzeu, statornic mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat în închisoare pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, s-a născut pe 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna, Republica Moldova. La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948, este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955. Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988. În anul 1988 este din nou arestat, timp de opt luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în şapte scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism. După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.