Salvatorul potrivit la locul potrivit . Un paramedic barladean a oferit primul ajutor victimelor unui accident – FOTO

0
86

În seara zilei de miercuri, 29 iunie,  în timp ce se întorcea dintr-o misiune ordonată în Tabăra Mobilă pentru Refugiați, plt. adj. Sorin Moisei din cadrul Detașamentului de pompieri Bârlad a fost martorul unui accident rutier produs între o  autospecială aparținând SAJ Vaslui (substația Bârlad) și un autoturism, la intersecția străzilor Republicii și Epureanu, în orașul rulmenților. Ambulanța SAJ transporta către Spitalul Municipal "Elena Beldiman" Bârlad un pacient în vârstă de 14 ani, victimă a unui alt accident rutier produs în localitatea Vulpășeni, comuna Băcani. Adolescentul se afla în comă și era intubat.

După ce a depășit autospeciala aparținând ISU Vaslui, ambulanța s-a lovit de un autoturism. În urma impactului, șoferul ambulanței și asistentul medical aflat lângă pacient au avut nevoie de îngrijiri medicale. Asemenea și victima accidentului din Vulpășeni.

Până la sosirea altor două ambulanțe SAJ,  primul ajutor a fost acordat de inimosul paramedic bârlădean.  Astfel, plt.adj. Sorin Moisei i-a pus un guler cervical asistentului medical, l-a imobilizat, după care s-a îndreptat spre adolescentul accidentat și i-a evaluat starea de sănătate. În acest interval, la fața locului au sosit și celelalte ambulanțe, care au preluat victimele. Paramedicul bârlădean a ajutat la transportarea pacientului aflat în comă, ulterior acesta fiind transportat la spitalul municipal din localitate.

În acest moment, victima accidentului din Vulpășeni este transportat cu o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) la o unitate medicală din municipiul Iași.