Miercuri, 29 iunie 2022, Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu prilejul hramului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului locaș, ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în anul 1495.
Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.
Parintele episcop Ignatie, a oferit Crucea episcopală «Episcop Grigorie Leu» domnului Ioan Ciupilan, Primarul Municipiului Huși, în semn de apreciere și de recunoștință pentru ajutorul oferit constant și pentru deschiderea manifestată față de proiectele din domeniul filantropic, edilitar și cultural ale Episcopiei Hușilor.
La recomandarea Părintelui Episcop Ignatie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a oferit Crucea Moldavă – ca mai înaltă distincție pentru clerici a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – părintelui consilier economic și social misionar Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, în semn de recunoștință pentru toate activitățile social-filantropice derulate la nivelul Eparhiei.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, care a vorbit despre străduința de a-i urma pe sfinți, cu conștiința că au fost oameni care, la rândul lor, au avut încercări și slăbiciuni, biruite prin rugăciune, pocăință și dragoste:
În viața creștinilor cinstirea sfinților se arată în felurite moduri. Cea mai aleasă, adâncă și cuprinzătoare cinstire se arată când noi încercăm, cu toate slăbiciunile noastre, să urmăm sfinților, după puterea dată de Dumnezeu și după voința proprie.
Sfântul Apostol Pavel spune „fiți mie următori, precum eu sunt următor lui Hristos”; viața creștinilor este o urmare a sfinților, o urmare a lui Hristos.
Ca să urmăm pe cineva, acel om ne atrage. Dacă nu ne atrage, dacă nu ne uimește, dacă nu ne emoționează sau sensibilizează, nu îl urmăm. În chipul lor binecuvântat, Sfinții Apostoli Petru și Pavel uimesc, atrag, emoționează și sensibilizează prin viața lor aleasă, prin râvna de a-L urma pe Hristos, mărturisindu-L în toate colțurile lumii cunoscute atunci.
Mai presus de toate, ne uimește și ne atrage capacitatea lor de jertfă, viața lor dăruită, până la sânge și moarte, Dumnezeului-Om Iisus Hristos, în care au crezut, în care au trăit și pe care L-au mărturisit cu putere.
Văzând cât de sus sunt Sfinții Apostoli Petru și Pavel noi simțim că „ei sunt departe, noi suntem neputincioși, purtători de trup și trăitori în context ostil, și nu-i putem urma pe sfinți, pentru că sunt atât de sus".
Într-o asemenea stare de justificare, se cuvine să așezăm în fața noastră chipul uman al Sfinților Petru și Pavel, faptul că au fost oameni ca și noi, supuși slăbiciunii, cu ispite și tentații. Văzând și această fațetă a vieții lor și constatând capacitatea de a depăși ispita și păcatul, vom fi sensibilizați să ne așezăm în calea urmării lui Hristos.
Sfântul Petru a fost căsătorit. A fost un om conștient de păcatele proprii, în momentul în care a rostit cuvintele „ieși de la mine Doamne, căci sunt om păcătos”. Nu era în stare să înțeleagă că suprema apropiere de Dumnezeu este sacrificiul, jertfa, îndemnându-L pe Domnul Hristos să fugă de răstignire. A avut atunci parte de un cuvânt foarte aspru din partea Domnului: „mergi înapoia mea, satano, sminteală Îmi ești, căci nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Starea de om slab și neputincios a arătat-o, în mod special, în timpul pătimirii Domnului Hristos, când s-a lepădat de Acesta, de trei ori.
Sfântul Apostol Pavel a fost un persecutor al creștinilor, i-a urmărit, i-a vorbit de rău, i-a închis, a asistat și și-a dat acordul la uciderea Sfântului Mucenic Ștefan. Spunea despre sine că nu se poate lăuda decât în slăbiciunile sale. În altă parte spune că nu săvârșește faptele pe care le dorește, ci pe acelea pe care nu le dorește, pe acelea le săvârșește.
Vedeți cât de aproape de noi este chipul Sfinților Petru și Pavel, într-o altă perspectivă, pe care o subliniem mai puțin? Cu atât mai mult, ei au fost și rămân mari, pentru că viața lor a fost o luptă continuă să se rupă de păcat. Așa se cuvine să fie și viața noastră: luptă continuă pentru a ne rupe de păcat.
Părintele Mitropolit Teofan a arătat ce presupune drumul spre sfințenie:
Ținta vieții noastre, precum și a vieților sfinților a fost și rămâne sfințenia.
Cuvântul sfânt, cu rădăcină evreiască, înseamnă, în limba noastră, „a te separa de cineva”, „a te rupe de cineva”.
Viața creștină orientată spre sfințenie înseamnă a ne separa de duhul acestei lumi, a ne conduce viața – după cuvântul Sfântul Apostol Petru -, „nu după poftele oamenilor, ci după voia lui Hristos”. La fel, Sfântul Apostol Pavel spune să ne conducem în viață nu după cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci din cuvinte învățate de la Duhul Sfânt.
Sfințenia spre care tindem înseamnă a ne rupe de starea de păcat; a ne rupe de ritmul infernal al dorinței de a-l domina pe celălalt; a ne rupe de ritmul de iad al abuzului de avere, de putere și de plăcere; a ne rupe de ritmul infernal al sclaviei față de tehnologiile de orice fel, care ne transformă din oameni liberi în robi cu adevărat.
Strădania de a ne separa de cugetarea cea lumească înseamnă strădania pe care au avut-o Sfinții Petru și Pavel. Această strădanie se cuvine a fi prezentă și în viața noastră, pentru dobândirea „omului celui dinlăuntru”.