Circovii de vară sau Circovii Marinei sunt serbaţi în unele zone ale ţării pe 15, 16, 17 sau în altele pe 16, 17, 18 iulie. Circovii se mai numesc Goreşniţi şi în aceste trei zile sătenii nu strâng grămezi de grâu şi fân pentru a preîntâmpina aprinderea lor de la trăsnet.
Circovii sunt văzuţi ca nişte fiinţe malefice, puternic demonizate ce îi torturează cu boli şi durere pe cei care le cad în mâini. Sunt percepuţi ca un mic sobor de sfinţi, fiecare cu propria personalitate, deşi izolat, pot fi consideraţi slugi ai sfintei Marina, mai răzbunători decât ea, care, cumulându-şi eforturile, instituie un regim sever unei perioade mai mari din calendarul popular (ciclul de trei zile).
Circovii sunt un exemplu semnificativ pentru caracterul compozit al sărbătorii, care practic copiază modele mitologice diferite. Ei sunt păzitorii şi îngrijitorii de hrană ai fiarelor sălbatice şi, împreună cu Filipii, mai mari peste fiarele sălbatice cunosc mai multe perioade de activizare, în care prădătorul suprem este lupul.
Astfel că prin zone diferite ale ţării se serbează chiar şi trei rânduri de Circovi: trei zile vara, trei toamna şi trei iarna. În prima zi se serbează sfinţii Chiric şi Iulita, îi zic Ciurica. Alţii zic la cel din urmă, care e şchiop, Cirică Şchiopul. La 17 iulie este Circovul cel mai mare, Muceniţa Marina, socotită sora lui Sf. Ilie Marina, Ciurica şi Sf. Ilie au fiecare câte trei Circovi.
Ciurica prima zi din cei trei Circovi ai Marinei (15-17), în care îşi fac simţită prezenţa zeităţi feminine deosebit de puternice, care sancţionează sever orice rătăcire de la sărbătoare fiind în credinţa populară o divinitate răzbunătoare, care „ciuruia“ în bătaie pe cei ce lucrau în ziua ei.
Primul dintre Circovi este el însuşi o figură compozită – Ciurica (din Chiric
şi Iulita) cunoscut şi sub numele de Chirică Şchiopul şi constituie o figură aparte în calendarul popular. Pusă în legătură cu bătaia (se face frecvent trimitere la expresia a ciurui pe cineva în bătaie), Ciurica este de fapt patroana unei înfrăţiri feminine extrem de puternice, care conferea iniţiatelor forţa necesară pentru a lupta cu armele bărbaţilor într-o societate masculină, ce a înlocuit vechea societate matriarhală. Aici nu era vorba numai de „a plăti poliţele“ bărbaţilor în această zi din an, în care femeile erau considerate a fi mai puternice decât bărbatul, ci se avea în vedere dobândirea, pe cale magică, a unui suport redutabil, a unui instrument de putere (avem în vedere testul demonic, care este obţinut, acum în condiţii extreme, iar la Ropotini, în cadru ritual, în urma „baterii“, a
„călcării în picioare“, a „înjugării“ diavolului, simbolizat de lutul călcat în
picioare de către femeile participante la ritual). Ca şi în alte cazuri, necunoaşterea datei exacte a zilei în care era serbată divinitatea face posibilă explicaţia inferiorităţii fizice a femeii.
Se povesteşte că înainte cu două zile de Marina, pe Ciurica au au torturat-o Circovii prin roate şi cercuri. Această sfântă a bătut pe dracu-n cap, cu ciomagul şi cu un ciocan, când a vrut să toace. Cine va fi bătut în această zi, tot anul va fi ciuruit. Ciurica îi apără pe cei slabi de bătaia celor puternici. Ciurica este o zi a femeilor, o zi în care au dreptul să-şi chelfănească bărbaţii, în care ele au superioritate asupra bărbaţilor, în care sunt stăpâne pe bărbaţii lor, le pot porunci şi, în caz de nesupunere, chiar îi ,,altoiesc”. Credinţa populară susţine ideea că dacă femeia îşi ,,târnuieşte” bărbatul în această zi, tot anul îl va domina. În această zi bărbaţii mai pleacă de-acasă, de teamă ca nu cumva nevasta să-l mângâie cu cociorva pe spinare din lucru de nimic. O femeie povestea că până a nu ţine această sărbătoare, în toate zilele era ,,scărmănată” de către bărbat. Îndată ce a început a o ţine, bărbatul nici „cârc“ nu mai zice. În această zi se zice că bărbaţilor li se interzice a-şi bată nevestele. De aici a mai ieşit vorba: „le-a venit şi lor ziua bătăii“. Ciurica se crede c-a fost o femeie foarte rea, care-şi bătea bărbatul. Oamenii serbează în această zi pe Chiric mai mult de frică, căci, zic ei, Chiric, când s-a făcut sfânt, împreună cu mamă-sa, Iulita, era numai de trei ani şi era şi şchiop. În înţelepciunea populară se spune că ,,Să te ferească Dumnezeu de bătaia chiorului, de dragostea şchiopului, ori de omul însemnat’’.
Circovii – cu două zile înainte de Marina, se ţine de femei, căci e rău de lovituri şi de boli. Celui întâmpinat de Circovi rar se întâmplă să-i mai treacă. Circovii sunt ajutoarele de nădejde ale Sfintei Marina.
Sărbătoarea Ciurica se ţine numai de către femei, pentru a le ajuta cu ce ar voi contra bărbaţilor. În această zi femeile ciuruie boabe de porumb prin curte şi să-i ia de păr şi să-i bată pe bărbaţi, pentru a le merge bine tot anul şi să fie apărate de scrânteli şi vătămături de picioare. Se ţine totodată şi pentru sporul casei, nu lucrează absolut nimic să nu le ciricăie gura când vorbesc, nu se taie unghiile şi nu se piaptănă, nu scoate gunoiul din casă, nu se spală rufe, nu împrumută foc, căci e o zi cu primejdie rea de boală, de pagubă, protejază păsările contra bolilor şi vitele contra lupilor. Credinţa populară spune că femeile ce vor lucra de Ciurica, tot anul vor fi ,,ciufulite” de bărbaţi. Femeile se păzesc să fie bătute sau chiar să le pună mâna-n cap, altfel tot anul vor fi bătute sau ciuruite iar dacă se ceartă femeia cu bărbatul, se vor certa tot anul. Oamenii se feresc să se certe, ca să nu le meargă aşa tot anul. Ciurica e rea de ciumă, de bube şi de vărsatul de vânt.
În 16 iulie se serbează Circovii de vară, Cercurile Mărinii sau Miezul verii.
Cea de-a doua zi a Circovilor este Sf. Sfinţit Mucenic Antinoghen şi cei 10 ucenici ai lui. Se vorbeşte că pe vremea lui Diocleţian, păgânul împărat al Romei, era cumplită prigonire contra creştinilor. Un om, mai marele oştilor, apropiindu-se de marele muncitor, a zis: „Stăpâne, aici este un bărbat cu numele Antinoghen, episcop creştinesc, care întoarce prea mulţi de la credinţa sa şi petrece în satul Pidaton“. Atunci ighemonul a trimis îndată ostaşi să-l prindă şi să-l ucidă. În satul acela fiind o mănăstire mică, sfântul Antinoghen se odihneşte veşnic împreună cu zece ucenici ai săi. În zonele în care agricultura reprezentă ocupaţia principală, accentul cade de pe acest adversar pe dezlănţuirea stihiilor cerului sub forma grindinii nimicitoare.
Cine se păzeşte de a lucra în Circovi, boalele nu-l strâng tare în cercuri. Nu în ultimul rând, prin metafora cercurilor cu care Circovii îi cuprind pe oameni, avem de-a face cu o sărbătoare în care obiectivul principal era ferirea de boli de tot felul.
Astăzi este voie de a se scoate ceapa şi usturoiul din straturi căci dacă vor mai fi lăsate vor încolţi şi se vor strica.
17 iulie Sfânta Mare Muceniţă Marina.
Sf. Mare Muceniţă Marina fecioara de doisprezece ani, a auzit de la un oarecare om al lui Dumnezeu cuvântul cel despre Iisus Hristos, Adevăratul Dumnezeu, cum s-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Prea Sfintei Fecioare şi cum s-a născut dintr-însa, păzindu-i fecioria nestricată. Cum a făcut multe minuni şi a pătimit de voie pentru mântuirea oamenilor, a murit, a înviat, s-a înălţat la cer şi a gătit celor ce cred în El şi-l iubesc viaţa fără de sfârşit, slava şi împărăţia cea veşnică. Sfânta mare muceniţă Marina cea bună de înţelegere, auzind acestea, a crezut în Hristos. Ea dorea ca să-şi verse sângele său pentru Hristos, şi cu el să se boteze, ca cu o scăldătoare a botezului, precum a auzit că mulţi din sfinţii mucenici s-au botezat.
Marina (a treia zi a Circovilor) este serbată cu stricteţe, deoarece efectele încălcării zilei sfintei erau numeroase: tradiţia populară spune că pe cine loveşte în această zi, nu se mai scoală (provoacă boli de lungă durată, lovituri, căzături); poate incendia recoltele sau poate atrage lupii asupra turmelor. Este o zi bună pentru asigurarea remediilor magice.
Ca şi în cazul Ciuricăi, reminiscenţe ale tabuurilor specifice pot fi observate şi în cazul acestei zile, în care de asemenea activau înfrăţirile feminine, probabil pe întreaga perioadă de trei zile (de multe ori sătenii nu ştiau în ce zi cade şi ţin trei zile, doar s-o nimeri una). Gospodinele au observat de-a lungul anilor dacă această zi le este prielnică sau nu. Oricum tradiţia populară spune că numeroase femei au fost pedepsite ca nu au ţinut această suită de sărbători. Marina o serbează femeile ca să le meargă bărbaţilor bine la orice lucru, iar fetele o serbează pentru dragoste, să aibă lipici.
În această zi femeile numite Marina (Maria) lipesc cârpe la pătule şi afumă cu ele când
se îmbolnăvesc. Se aprinde o lumânare la biserică, care-i bună pentru boli.
Această sărbătoare este şi un ritual de iniţiere cum se poate vedea şi din restrângerea sferei de interes, mai ales la femeile în vârstă ce trăiesc în zona rurală. În acest ritual, efectele iniţierii capătă aceleaşi calităţi ai celui de însurăţire. Bărbaţii, cât şi femeile, fac legătură între ei, ca să fie fraţi de cruce până la moarte, şi se numesc între ei fraţi, iar femeile surate. Cele două femei sau cei doi bărbaţi care voiesc a se uni cumpără fiecare câte ceva pentru mâncare (pâine, zahăr, vin) şi se duc la un loc unde îşi dau unul altuia ce are şi, în timpul când spun: „Să fim frate până la zi de moarte“, şi de atunci îşi zic numai frate şi soră. Astfel se obţineau remedii magice prin schimbul între membrele frăţiei a instrumentelor magice, cum ar fi pelinul, dar şi asigurarea stării de sănătate a femeilor şi fetelor. Unele din sătence îşi dau una alteia câte o legătură de pelin şi câte o găină, zicând că s-au prins surate. În această zi femeile ce au fost prinse surate îşi trimit una alteia câte o puică, câte o mătură de pelin, câte o cană sau bărdac.
Se dau de pomană mături de pelin, cules atunci, cu un pui de găină, vin, ouă fierte, castraveţi cruzi, mere dulci, turte, covrigi, colaci, porumbi verzi din câmp, împreună cu lumânări pentru grija sufletelor celor răposaţi, căci atunci încep a se face porumbii buni de fiert sau fript pe cărbuni numai la femei şi copii; puii dau de pomană, mai ales cei ce au copii bolnavi de epilepsie (boală rea, boala copiilor) ca să scape de ea, iar ceilalţi ca să fie feriţi de ea şi de orice ceas rău cu săgetătură, de poceală, de ameţeală, de diverse boli mai grele.
Puii se transmit în continuare, fără a spune de unde provin, de teamă de a nu transmite boala şi totodată de a avea noroc la păsări. Nu se mătură cu mătura de pelin până la sărbătoarea Sf. Marina. Numai de la Marina se începe măturatul cu pelin. Pe unde se mătură cu ele, puricii mor din cauza amărăciunii lăsate de plante. Cred că găina râcâie şi descurcă drumurile, şi cu mătura mătură căile către rai. Totodată se mai practica pomana, ofranda în alimente adusă divinităţii însoţită de o săptămână de post, pentru că înfrânge răutatea, ferind pe oameni de ispită. Unele femei dau de pomană, pentru că se crede că Sf. Marina adesea repetă:
Marina n-are slănină, Marina n-are făină, ,,Cutare” are de toate, Dă-i şi ei, dacă se poate; ,,Cutare” are prea multe, Dă-i şi ei ca să-ţi ajute.
Sf. Marina ar fi fost sora mai mare a Sf. Ilie şi rudă bună cu Sf. Foca. Ea înspăimântă pe draci alungându-i din preajma oamenilor, acolo unde le este locul. Marina şi Catarina au fost două fete foarte frumoase. Diavolul a încercat să le ispitească, dar n-a reuşit. El le-a închis într-o temniţă, s-a prefăcut în şarpe ca să le sperie, iar din şarpe s-a făcut ied. Sf. Marina nu s-a speriat, ci a prins iedul de barbă şi, cu un ciocan, a început să-l bată, până a fugit. Marina a fugit după el, a prins pe dracul, ducându-se să toace la biserică, i-a luat ciocanele de toacă şi l-a bătut cu ele până l-a lăsat aproape mort, umplându-l de sânge. Sf. Marina e zugrăvită după uşa de la biserică ţinând pe dracul de corn (chip de capră) şi chinuindu-l, lovindu-l cu străşnicie.
Nu se lucrează în această zi deoarece Sf. Marina va pedepsi pe cei ce nu-i ţin sărbătoarea cum a chinuit şi lovit pe demonul prins. Cel ce n-a sărbătorit pe Sf. Marina se spune că-i dă drumul necuratului de unde e legat, iar omul are vedenii şi halucinaţii şi se trezeşte pocit la faţă. Marina e o sfântă cu hachiţe: prea bună cu unii şi foarte aspră cu alţii. Unora le prinde bine şi-i ajută chiar atunci când aceştia muncesc în ziua ei, altora le face rău.
Sf. Marina este serbată de către săteni pentru a nu fi măriniţi, adică pentru a nu căpăta o boală răutăcioasă de pântece sau diferite bube. Marinul este un fel de boţ în pântece, care nu mai are leac sau de care se scapă foarte greu. Femeile adună mărar şi, când cineva cade bolnav, îl pisează, îl amestecă cu vin roşu şi, bându-l, boţul se sfărâmă, iar bolnavul se face bine.
Marina se ţine pentru sănătatea femeilor şi a fetelor, pentru uşurarea naşterilor. O ţin femeile însărcinate, să nu facă copii monştri.
Marina se serbează crezându-se că ciorile ar găuri pepenii şi leguminoasele.
În calendarul popular cum este timpul la Sf. Marina, aşa va fi toată toamna.
Se împarte şi pânză pentru cămăşi. Se fac clăci de cosit ierburile şi se culege pelin, din care se face apă bună folositoare fetelor mari pentru spălat şi subţiat pielea obrazului. Se fac ţesturi pentru copt pâinea.
În seara acestei zile se aşteaptă cântatul cicoarelor, mici insecte de câmp ce ar prevesti o toamnă lungă, îmbelşugată.
Dan HORGAN
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.