Actiuni cu efective marite ale politistilor vasluieni la Negresti – FOTO

0
170

Peste 80 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au acționat zilele trecute, pe raza orașului Negrești, județului Vaslui, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale, menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului precum și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.

În perioada 13 – 15 august 2022, perioadă în care a fost organizat bâlciul anual, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, sprijiniți de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat pe raza orașului Negrești și a zonelor arondate, acțiuni, în sistem integrat, cu efective mărite.

Prin derularea acțiunilor, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat.  

Totodată, activitatea polițienească a vizat asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul urban și rural, verificarea respectării prevederilor legale referitoare la paza bunurilor, protecția persoanelor, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţă, de și din auto, de animale și de material lemnos și pe linie rutieră.

S-a urmărit și contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, dar și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentației publice.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 35 de agenți economici, legitimate peste 230 de persoane, controlate peste 120 de vehicule și mopede.

De asemenea, polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35. 000 de lei.

 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște și siguranță publică, cu preponderență, în locurile și mediile cu risc criminogen ridicat.