A debutat a V-a ediție a Programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar”, în Episcopia Hușilor

0
84

Începutul noului an școlar se apropie cu pași repezi, astfel că Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, a demarat a V-a ediție a Programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar”, prin care sunt oferite ghiozdane noi, complet echipate cu rechizite, celor care nu pot să își asigure acest lucru. Anul acesta, sunt vizați,  pentru început, 1500 de beneficiari.

„Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, ne îndreptăm și anul acesta, spre copiii și tinerii proveniți din familii care, cu greu, pot să le asigure rechizitele și cele necesare pentru revenirea în băncile școlii.

Am pregătit, cu sprijinul Centrului Eparhial Huși, a mai multor parohii și a prietenilor Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși,  ghiozdane noi, complet echipate cu rechizite.

Mergem în aceste zile, în caravană, în mai multe comunități rurale, unde preoții parohi și angajații Asociației noastre au identificat cazurile cele mai vulnerabile.

Suntem însoțiți, în această primă zi a caravanei, de protos. dr. Ghelasie Păcurar, parohul Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg, Germania, prieten vechi al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, cel care, și în acest an, a pregătit 200 de ghiozdane noi, pline cu rechizite.

Toate acestea sunt destinate copiilor din satele Tăcuta, Mircești, Dumasca, Protopopești și Emil Racoviță, Protopopiatul Vaslui.

Mulțumim foarte mult celor care ne sprijină în acest demers și le suntem recunoscători în numele tuturor copiilor”, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Huși.