Se cunosc câștigătorii marelui premiu de la Concursul de literatură satirico-umoristică

0
79

Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a organizat festivitatea de premiere a Concursului de literatură satirico-umoristică.

Ediția din acest an s-a bucurat de o bună participare, cu lucrări de calitate.

Astfel, la manuscrise, premiul I a fost obținut de epigramistul Gheorghe Bîlici, de la Chișinău. R. Moldova, iar la carte, premiul I a ajuns la cel mai în vârstă participant, Nicușor Consntinescu, care la cei peste 90 de ani a arătat multă vervă și inspirație artistică.

Organizatorii au mai oferit și o serie de premii unor personalități din lumea literară și a epigramei.

„Să scrii umor e un lucru delicat, dar este și mai greu să jurizezi. La secțiunea carte jurizarea a fost și cea mai grea, deoarece unii concurenți au participat cu două sau mai multe cărți. Mai simplu a fost la cei care n-au avut nici o carte care să intre în competiție pentru un premiu. Și aici juriul a analizat fazarea, eufonia, concizia, fluxul narativ și harul autorilor. Notițele au fost variate, dar apropiate la cei cu talent. O carte bună se prezintă singură și nu poate fi contestată, indiferent ce părere avem despre autor”, a spus Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România, membru al juriului, a vorbit despre starea umorului, care este una bună, cu reviste de umor care apar în regie proprie, reviste excepționale. Apar multe cărți de umor și mai avem emisiuni de televiziune.

„Patronul acestui festival este Constantin Tănase, pe care îl elogiem în fel și chip, iar acest festival de la Vaslui este forma supremă de omagiu adus unei mari personalități, unui comediant de primă mână. Îl consider printre personalitățile emblematice ale culturii române. Putem vorbi despre Tezaurul de la Vaslui, concretizat în omul excepțional, care a marcat o epocă în teatrul de revistă, în comedia românească, Constantin Tănase”, a spus George Corbu.

La rândul său, scriitorul Teodor Pracsiu a vorbit despre viitorul incert al umorului românesc, avertizând faptul că tinerii lipsesc de la concursurile de literatură umoristică, participanții fiind trecuți de vârsta de 40 de ani.