Graficieni de renume au expus în cadrul Festivalului umorului „Constantin Tănase”

0
81

Festivalul umorului „Constantin Tănase” a cuprins și expozițiile personale de grafică satirică ce poartă semnăturile caricaturiștilor Marian Avramescu, Gabriel Rusu, Cristi Vecerdea-CRIV și Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA.

Marian Avramescu a venit cu o expoziție de caricatură, portrete și ilustrații, intitulată „Politikum”.

Portretele caricaturale realizate de Marian Avramescu surprind trăsături sufleteşti ale personajelor sale – personalități cunoscute ale scenei politice naționale și mondiale – nevăzute de alţi plasticieni.

Gabriel Rusu a adus cu el „Marii dramaturgi ai lumii”, oferind vasluienilor şansa de a vedea chipurile unor dramaturgi, în unele cazuri cunoscute, în alte cazuri prea puţin întâlnite.

„Sunt onorat să fiu aici la acest festival, ajuns în 2022, fiind cel mai longeviv festival din România. Această serie a marilor dramaturgi am creat-o în timpul pandemiei, plecând de la o idee simplă. Cu toții am auzit de unii dintre ei, îi știm din piesele de teatru, doar că nu le știam și chipurile”, a spus Gabriel Rusu.

„Umorul rațiunii naște zâmbete” ne avertizează Ovidiu Ambrozie Bortă – BoA, oferind compoziții în care comicul de situații este uneori trist, alteori având parte de un umor negru.

„Expoziția mea este o parafrazare, ținând cont de faptul că se potrivesc condițiile sociale și economice actuale cu cele din secolul XVIII, când Francesco Goia a spus „somnul rațiunii naște monștri”. Este o exagerare din partea mea că am adus în discuție acest celebru citat. Îmi permit acest lucru fiindcă, totuși, Goia se apropie de latura caricaturii, prin reprezentările și prin arta extraordinară pe care a dat-o umanității”, a completat BoA.

Cristi Vecerdea-CRIV face „Bășcălie în pandemie”, provocând energii pozitive și amuzându-ne cu subiecte legate de actualitatea imediată.

„Expoziția mea s-a născut în perioada de tristă amintire, cea pandemică, când a trebuit să stăm în casă și nu știam ce să mai facem. Faptul că eram singur într-o instituție militară, Cercul Militar fiind o instituție izolată undeva în centrul orașului Lugoj, o clădire istorică, cu multe ferestre la stradă, mi-a dat ideea de a face o expoziție, dar publicul să nu fie prezent în instituție. Atunci, lucrările pe care le vedeți, le-am lipit pe fiecare fereastră, cu fața spre trotuar, dând posibilitatea trecătorilor să o vizioneze, fără să am vreo problemă legată de restricțiile pandemice”, a spus CRIV.