Municipiul Barlad va avea in curand unul dintre cele mai inteligente sisteme de iluminat existente

0
210

Bârladul va fi, în scurtă vreme, posesorul unuia dintre cele mai inteligente sisteme de iluminat existente la ora actuală, în urma căruia consumul de electricitate pentru iluminatul public va scădea cu 75%.

Cele două proiecte de modernizare și extindere a rețelelor de iluminat public, care se derulează în momentul de față, îi vor aduce orașului aproape 4.000 de corpuri de iluminat tip LED, înlocuirea stâlpilor și introducerea iluminatului acolo unde acesta nu există.

”Bârladul va beneficia, după finalizarea acestor investiții, de așa-numitul sistem de telegestiune a iluminatului public. Acesta va permite reglarea automată a intensității luminii electrice în funcție de lumina naturală. De asemenea, intensitatea iluminatului public va depinde și de dinamica stradală. Dacă, de exemplu, nu există trafic pe o stradă, lumina scade, însă, apariția unui om sau a unei mașini va activa senzorii așa încât intensitatea luminoasă va crește imediat. Mai mult, dacă un bec se defectează, sistemul inteligent va trimite semnale în panoul de comandă. Altfel spus, cetățeanul nu va mai fi nevoit să anunțe autoritatea locală că becul de pe strada lui s-a ars, căci monitorizarea permanentă a sistemului implica alerte în timp real. Comenzile declanșate de la distanță sunt un alt beneficiu al sistemului. Exemplu: dacă cineva este deranjat că lumina unui bec stradal îi bate în geam prea puternic (căci avem și astfel de reclamații), va exista posibilitatea diminuării intensității acelui bec, fără a afecta lumina de pe restul străzii. Modernizarea infrastructurii de iluminat este o investiție care, deși luminează… nu se prea vede, ca să folosim un joc de cuvinte. Este acel tip de investiție care poate scăpa neobservată de către cetățeni, dar care se va simți din toate punctele de vedere: vom avea mai multă lumină, consum redus drastic, scăpăm de pierderi, de disconfort și de poluarea pe care le implică lămpile tradiționale și vechea rețea de iluminat”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Unul dintre proiecte este finanțat prin fonduri norvegiene și are o valoare de 1.482.355 euro. Implică montarea a 2.590 de corpuri de iluminat tip LED, care vor înlocui becurile convenționale, în acest moment proiectul fiind realizat în proporție de 85%.

Celălalt proiect are la bază fonduri europene (aproape 2,2 milioane euro). Prevede montarea a 1.261 de corpuri de iluminat, precum și înlocuirea și montarea a 277 de stâlpi, pe 20 de străzi: Tecuciului, Vasile Milea, Bulevardul Primăverii, Bulevardul Epureanu, Dragoș-Vodă, Mihai Viteazul, Ioan Popescu, Cpt. Grigore Ignat, Vasile Pârvan, Paloda, Col. Simionescu Sava, Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu, Marcel Guguianu, Constantin Hamangiu, 1 Decembrie, Ștefan cel Mare, Bulevardul Republicii, Popa Șapcă și Fagului.

În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, sunt în derulare următoarele proiecte:

1. Modernizarea infrastructurii de transport în scopul reducerii emisiilor de carbon (asfaltarea celor mai circulate străzi din oraș) – debutat recent și realizat în proporție de 3% pana în acest moment

2. Achiziția a 10 autobuze electrice – primul va fi livrat pana in decembrie, iar celelalte în prima jumătate a anului viitor.

3. Construire autobază pentru parcul de autobuze electrice – în faza organizării de șantier

4. Reabilitare și extindere rețele apă și canal – 40%

5. Supralărgirea străzilor Ștefan Procopiu, Stroe Belloescu și Parcul Libertății – în faza de finalizare

6. Construire corp nou Grădinița nr. 5 – 75%

7. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale – 19%

8. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8 – 45%

9. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad – 55%

10. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri europene – 30%

11. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri norvegiene – 85%

12. Reabilitare termică secția Pediatrie – 80%

13. Modernizare și extindere Ambulatoriu de specialitate – 10%

14. Reabilitarea și modernizarea Grădinii Publice – 5%

15. Reabilitarea și reconfigurarea aleilor, parcărilor și spațiilor verzi aferente blocurilor de locuințe – proiect permanent

Investiții private majore:

– Construire magazin Dedeman

– Construire supermarket Kaufland

– Construire magazin Altex

– Construire supermarket LIdl