”Pensiile speciale” de zeci de mii de lei/lună trebuie eliminate
În total acord cu partidul pe care-l reprezint în Parlamentul României, doresc respectarea jalonului PNRR așa cum este gândit în raportul specialiștilor Băncii Mondiale, în urma acordului cu Ministerul Muncii. Nu trebuie să mai existe pensii speciale de zeci de mii de lei/lună și de zeci de ori mai mari decât pensia medie pentru magistrați, polițiști, militari
Jaloanele privind reformarea sistemului românesc de pensii trebuie renegociate având în vedere neconcordanțele identificate prin interpretările legislației românești de către Comisia Europeană
De altfel, în urma discuțiilor purtate cu ministrul Muncii, Marius Budăi, am constatat că termenul de ”pensie specială” nu există, formularea corectă fiind ”indemnizații plătite și stabilite în baza unor legi speciale”
Tot din cauza unei interpretări greșite a Comisiei Europene, pensiile militare au fost asimilate și introduse greșit tot în categoria pensiilor speciale
De aceea, raportul Băncii Mondiale va fi trimis premierului Nicolae Ciucă pentru a-l avea ca argument major în discuțiile pe care acesta le va purta le Bruxelles pentru renegocierea PNRR.
Ministrul PSD al Muncii va redacta proiectul de reformare a sistemului de pensii în conformitate cu recomandările experților Băncii Mondiale, astfel încât jalonul PNRR corespunzător să fie îndeplinit în termen.
Raportul Băncii Mondiale privind reforma pensiilor este construit pe 4 piloni esențiali:
1) Vârsta de pensionare va fi 65 de ani. Nu vor mai fi cazuri de polițiști, militari sau magistrați care să iasă la pensie la 45-50 de ani.
2) Este obligatorie o vechime de 25 de ani în profesie pentru a lua pensia corespunzătoare asociată respectivei profesii. Nu vor mai fi cazuri în care, de exemplu, cineva cu doar câteva luni sau ani vechime în magistratură să iasă la pensie ca magistrat.
3) Se are în vedere, ca regulă, pensia să reprezinte 65% din media salariilor brute dintr-un an de activitate. Astfel se asigură și o ajustare/normalizare a nivelului câștigurilor din pensii ”speciale”.
4) Contributivitatea va fi/trebuie să fie regula, însă experții Băncii Mondiale au identificat o soluție care să rezolve, de-o manieră acceptabilă pentru Comisia Europeană, inclusiv situația pensiilor militare ocupaționale.
De evidențiat că România a ajuns în această situație extrem de dificilă în privința pensiilor din cauza USR și PNL. Foștii miniștri PNL ai Muncii, Violeta Alexadru și Raluca Turcan au promovat condiționalitățile privind pensiile în PNRR -ul ținut la secret de ”artizanul” USR Cristian Ghinea. " este mesajul postat de Eduard Andrei Popica – deputat PSD Vaslui