Clementa judecatorilor barladeni : Un barbat care a incalcat ordinul de protectie a fost plasat sub control judiciar

0
62

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violență în familie.

        La data de 26 ianuarie 2023, ora 14.48, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 30 de ani, ar fi lovit-o pe sora lor, în timp ce se aflau la locuința familiei din localitatea Zorleni.

        În urma cercetărilor, polițiștii vasluieni au stabilit că, la data de 26 ianuarie 2023, ora 14.30, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul surorii sale unde, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o, lovind-o cu un borcan în zona capului. Totodată, polițiștii bârlădeni au constatat că, la data de 19 octombrie 2022, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, pe o perioadă de 6 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de sora sa și față de domiciliul acesteia.

         În urma probatoriului administrat, în aceeași zi, 26 ianuarie 2023, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă  de 24 ore.

    Sambata, 27 ianuarie 2023, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad care a dispus măsura controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.