Vasluianul acuzat de violenta in familie este propus pentru arestarea preventiva

0
110

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt între membrii de familie, violență în familie, nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, amenințare și distrugere.

        La data de 27 ianuarie 2023, ora 15.07, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o persoană din localitatea Hălărești, comuna Iana, județul Vaslui, cu privire la faptul că, o femeie de 41 de ani este agresată de către soțul său, la o locuință din aceeași localitate.

        În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au stabilit că, la data de 27 ianuarie 2023, bărbatul cercetat ar fi forțat ușa de la locuința comună, a pătruns în interior și ar fi sustras un număr de 20 de foi de tablă cutată, care aparțineau soției sale (aceștia se află în procedură de divorț). Ulterior, ar fi revenit în curtea locuinței și ar fi agresat-o fizic pe aceasta, trântind-o la sol pe o placă din beton, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

        Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de aceasta și față de domiciliul acesteia, totodată fiind dispusă și evacuarea acestuia din locuință.

        În noaptea de 27/28 ianuarie 2023, bărbatul cercetat ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa, s-ar fi deplasat la locuința victimei, ar fi pătruns în locuință, ar fi spart un geam de la o ușă de acces, cauzând un prejudiciu de 120 de lei, și ar fi proferat amenințări cu moartea la adresa soției sale.

    În urma probatoriului administrat, ieri, 30 ianuarie 2023, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă  de 24 ore.

    Marti, 31 ianuarie 2023, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea dispunerii măsurii arestării preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.