Legat de taina Intruparii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ca Cel ce si-a asumat implinirea Legii, sarbatoarea de astazi ne cheama spre a ne deschide ochii sufletului si a intampina cu cei de odinioara drepti, taina in care El se descopera in chipul unui „Prunc care L-a dat noua, al carui nume este inger de mare sfat, Domn al Pacii, Parinte al veacului ce va sa fie” (Isaia 9, 5), pe Dumnezeul cel vesnic care S-a facut Om pentru noi si pentru mantuirea noastra.
El vine in mijlocul unui popor care avea o Lege cu multe prescriptii, insa desi vine din ceruri, aici, pe pamant implineste cele ale Legii, supunandu-se ei. El coboara in lume nu pentru a o infricosa sau judeca pentru ca faptele ei erau rele, ci pentru a-i arata o noua cale, calea izbavirii.
Perioada copilariei Domnului dupa Nasterea Sa in Betleem este invaluita intr-o taina mare, ceea ce sporadic este amintit, cateva aspecte din timpul copilariei de catre sfintii evanghelisti Matei si Luca descopera aspecte contradictorii. In primul rand este reliefata smerenia Dumnezeului Celui intrupat, dar si preamarirea Sa, chiar sub chipul unui prunc nevinovat. Pentru a se solidariza cu neamul omenesc in mijlocul caruia venise, Domnul, spre a implini toata dreptatea, adica randuiala Legii, accepta sa se supuna tutror prevederilor Legii, dovedind ca El nu vine sa distruga Legea, ci sa o implineasca (Matei 5, 17) si sa o desavarseasca.
Dupa Nasterea Mantuitorului, El se supune Legii, si asa cum era prevazut, implinindu-se zilele curatiei, la 40 de zile, Pruncul este adus si inchinat Domnului, in amintirea celor intai nascuti ai israelitilor, care au fost salvati prin sangele mielului pascal, de mania ingerului care in acea noapte a ucis pe toti cei intai nascuti ai Egiptului. Copiii erau astfel inchinati Domnului iar parintii ofereau templului cele prescrise de Legea veche.
Desi era deasupra Legii si randuielilor prescrise, Pruncul si mama Lui demonstreaza inca o data smerenie, integrandu-se in traditia si practica religioasa a poporului in mijlocul caruia venise.
El, inca de la venirea Sa in lume, prin faptul ca intra in templul din Ierusalim, Se consacra intru totul Parintelui Sau cel ceresc. „Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in cele ale Tatalui Meu?” (Luca 2, 49).
De altfel, toata viata pamanteasca a Mantuitorului are caracter de daruire totala in vederea mantuirii oamenilor.
Prima calatorie a Pruncului in Ierusalim are ca scop templul, locul de intalnire a omului cu Dumnezeu, unde din indemn ceresc, dreptul si mult incarcatul de ani Simeon, care avea darul prezentei Duhului Sfant asupra lui (Luca 2, 21), vestindu-i-se ca nu va muri pana nu va tine in bratele Sale pe Mantuitorul lumii, atunci vine in templul sfant, tocmai cand parintii Pruncului implineau cele prescrise de lege.
Acest drept, Simeon, ca si Zaharia, tatal sfantului Ioan Botezatorul, vor prefata istoria mantuirii noastre cu prezenta lor asistata de planul de mantuire a lui Dumnezeu cu lumea, toti acestia asteptand ivirea zorilor mantuirii.
Si asteptarile lor nu au fost zadarnice. Simeon era ales, fiind urmas al vechilor profeti ce patrundeau tainele viitorului prin viata lor sfanta, dezvaluind contemporanilor lor taine nestiute ce urmau a se implini.
Privilegiul de care se bucura Simeon atunci cand in bratele lui slabite si fragile de multimea anilor il poarta pe Dumnezeu Cel coborat intre oameni, este o implinire a indelungatei sale asteptari a acestei zile.
Cuvintele sale „acum slobozeste pe robul Tau Stapane, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta, pe care ai pregatit-o inaintea tuturor popoarelor” sunt deznodamantul de mult asteptat, la care ani intregi el nazuia, in indelungata si nesfarsita rabdare. Este strigatul eliberator al unui om impovarat de greutatea anilor, de curgerea timpului si succedarea generatiilor pe care le vedea si le traia mereu prezente in viata lui.
Acum era clipa izbavirii. Legea cea veche se implinea, iar in locul ei intra legea harului, a eliberarii, a ridicarii unei poveri ce se numeste batranete indelungata. In aceasta rugaciune Simeon multumeste Celui ce L-a invrednicit sa-L vada pe Acela pe care proorocii cei din vechime au dorit a-L vedea, dreptii doreau cu dor mare sa se bucure de picaturile harului iertarii in lumea pacatului si a suferintei.
In acest prunc mic, de doar 40 de zile, Simeon vede mantuirea tuturor popoarelor, pe Mantuitorul lumii, care va aduce izbavire tuturor neamurilor „Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Israel” (Luca 2, 32).
Foarte multi vor fi neincrezatori si indiferenti la chemarea Lui, in timp ce altii, putini la numar, recunoscandu-L pe Mantuitorul lumii, se vor bucura de ridicarea din suferinta mortii si a pacatului. El va fi un semn de impotrivire pana la sfarsitul veacurilor pentru toti cei care-I vor respinge chemarea Lui, asa cum si noi traim si vedem ceea ce se intampla in zilele noastre. Tot un mare prooroc, numit si „evanghelistul Vechiului Testament” Isaia, a prevazut ca Hristos va fi „piatra de incercare, stanca de poticnire” (Isaia 8, 14), deoarece mare parte a omenirii va prefera caderea in locul ridicarii, esecul in locul luptei victorioase a credintei.
Ca prooroc ce era, Simeon prevede lupta pe care Domnul o va da diavolului, cum nu va inceta de a-i chema pe toti pe calea pacii si timpurilor noii sale imparatii.
Acest mare drept si sfant Simeon se adreseaza proorocind si mamei Sale, cea care primise vestea bucuriei celei mari, careia ii spune „prin sufletul tau va trece sabie” (Luca 2, 35), fiind primul care-i descopera Sfintei Fecioare calea suferintei alaturi de Fiul ei, calea crucii pe care El si-a asumat-o, misiunea ei cuprinzand multe suferinte in aceasta lume, vazand nedreptatile si lucrarea raului ce vor veni asupra fiului ei.
Ca si alta data Sfanta Fecioara, ingrijorata de proorocia lui Simeon, nu adreseaza intrebari explicative sau lamuritoare, ea se supune intr-o totala ascultare randuielii lui Dumnezeu. „Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau” (Luca 1, 38), aici intelegem puterea de ascultare desavarsita a Ceea ce este Maica Vietii si a Dumnezeului nostru.
In acea clipa in care unul vorbeste despre ridicarea si caderea multora, despre Lumina cea mare si despre noul Stapan al lumii, o batrana vaduva de 84 de ani, Ana, care vietuia in sfintenia templului, fiind cunoscuta ca avand darul profetiei, vine spre a intari cele prezise de sfantul si dreptul Simeon, vorbind ca Pruncul cel adus in casa Tatalui Sau va avea misiunea sa implineasca asteptarile de secole ale poporului Israel.
Ea vine si vorbeste despre Prunc pentru a arata ca si femeile sunt participante activ la taina cea mare de mantuire a lumii. Elisabeta, mama sfantului Ioan Botezatorul, Il intampina inca in pantecele mamei Sale, Ana proorocita, acum Il descopera in templul cel sfant, Maria Magdalena Il va intampina dupa Inviere vestind Apostolilor biruinta Lui asupra mortii.
De aceea a scris marele apostol al neamurilor Pavel „in Hristos nu mai este iudeu, nici elin, nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, ci toti una sunt in Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).
In locul central al Vechiului Legamant, Pruncul nou nascut este recunoscut Mantuitorul lumii. Dumnezeul cel intrupat va fi respins, dintru inceput semnele viitoarei preamariri se impletesc cu cele prevestitoare de suferinta si incercari, asa cum este si viata Bisericii Lui, mereu asaltata de valuri si furtuni ucigase, mereu atacata de fiii diavolului, care aduc numai defaimari, minciuni, mistificari, si constiente provocari cu scopul de a o distruge si desfiinta. Dar ei uita in mod vadit ca Biserica isi urmeaza calea crucii asa cum a facut-o si Cel ce o conduce in mod nevazut, insa puterea ei de neinvins, prin care biruie si portile iadului va face-o biruitoare, ramanand mereu „stalp si temelie a adevarului” (I Timotei 3, 15).
Sarbatoarea Intampinarii Domnului ne invata ca de nenumarate ori, in lucrarile lui Dumnezeu cele mici se ascund taine mari. Orice lucrare sfanta a Bisericii ascunde in chip tainic prezenta plina de dragoste si binecuvantare a lui Dumnezeu.
Apoi mai invatam ca nasterea pruncilor este mare binecuvantare, cu fiecare nou nascut se descopera taina dragostei lui Dumnezeu fata de neamul omenesc. In fiecare nou nascut se afla taina vietii lui, darurile Duhului Sfant fiind impartite, fiecaruia dandu-i-se dupa masura credintei si a conlucrarii cu Cel vesnic.
Aducerea pruncilor la 40 de zile dupa nastere in biserica, reprezinta momentul suprem al inchinarii noului nascut, nevinovat si lipsit de aparare, in care il oferim Parintelui ceresc, rugaciunilor Maicii Domnului, prin sufletul careia au trecut multe dureri de mama, stiind ca in aceasta lume, bucuria de a fi mama are privilegiul de a fi impletita cu multe incercari, care descopera gandurile multor inimi! Amin!
Preasfintitul Corneliu,
Episcopul Husilor