Traditii de Sanziene. Credinciosii sarbatoresc marti Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, sarbatoare care are conotatii populare legate de dragoste si fertilitate. Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul facand exceptie de la aceasta regula. Ei au privilegiul de a li se sarbatori atat nasterea, cat si alte evenimente din viata lor: Adormirea Maicii Domnului, taierea capului Sf. Ioan Botezatorul, Bunavestirea, soborul Sfantului Ioan Botezatorul etc. Nasterea lui Ioan Botezatorul a avut loc cu sase luni inainte de cea a lui lisus Hristos. Sarbatoarea apare atestata documentar in secolele IV – V, cand se fixeaza definitiv si data Craciunului.
In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.
Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Sarbatoarea se mai numeste in unele locuri si “Cap de vara”.
Sarbatoarea Sanzienelor mai este denumita in popor si “Amutitul cucului”. Aceasta pasare canta doar trei luni pe an, de la echinoctiu de primavara (in jurul datei de 21 martie) pana la solstitiul de vara (in jur de 21 – 22 iunie) sau de Sanziene, pe 24 iunie. Se spune in popor ca, daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.
Potrivit etnologului Marcel Lutic “sub numele Sanziene se ascund trei elemente strans legate intre ele. Primul se refera la zanele, de obicei bune, zane extrem de harnice in noaptea de 23 spre 24 iunie, adica noaptea Sanzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce infloresc in preajma zilei de 24 iunie, flori avand importante atribute divinatorii si apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zanelor cu acelasi nume. Ultimul element vizeaza chiar sarbatoarea de pe 24 iunie, sarbatoare numita, mai ales in sudul Romaniei, si Dragaica”.
Imaginatia populara a inchipuit Sanzienele ca pe niste fete foarte frumoase, care traiesc indeobste prin paduri sau pe campii, cel mai adesea, jucand.
“Ele sunt socotite zane ale campului, dand puteri deosebite florilor si buruienilor, astfel incat acestea, in preajma sarbatorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu intamplator, dupa sarbatoarea Sanzienelor, toate plantele dau indarat, adica nu mai cresc deloc” a adaugat Lutic.
Ziua de Sanziene este considerata sfanta: nimeni nu are voie sa lucreze in aceasta zi, cand soarele joaca pe cer sau sta in loc la amiaza. Legate de aceasta zi, sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.
Sarbatoarea Sanzienelor este, in traditia populara, un prilej de a sarbatori soarele si muncile agricole specifice verii. In multe zone din tara, se aprind noaptea focuri pe dealuri. In unele sate, oamenii umbla cu facliile aprinse, inconjurand casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineata, flacaii umbla prin sat si arunca cununite de sanziene pe la casele unde stau fetele de maritat.
Se spune ca, in noaptea de Sanziene (23 spre 24 iunie), se deschid portile cerului si lumea de dincolo vine in contact cu lumea pamanteana. Cu acest prilej, in foarte multe zone din tara se fac pomeni pentru morti, de mosii de Sanziene.
In ziua de Sanziene au loc balciuri si iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Targurile de fete erau des intalnite in aceasta zi, iar printre cele mai renumite targuri care aveau loc la Sanziene se numara cele de la Buzau, Focsani, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Campulung Muscel, Carbunesti, judetul Olt, Brosteni, judetul Mehedinti, Giurgeni, judetul Ialomita.
Florile culese in ziua de Sanziene, prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o data cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate avand o eficacitate sigura. In noaptea de Sanziene rasare si floarea alba de feriga, care aduce noroc celui care o va culege.
Tot in noaptea dinaintea sarbatorii, fetele obisnuiau sa puna sub perna flori de sanziene, in speranta ca astfel isi vor visa ursitul. Femeile casatorite aveau alte griji, astfel ca isi infasurau cu sanziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile campului. Atat fetele, cat si femeile, fara deosebire, isi puneau in par sau in san floarea, pentru a atrage atentia asupra frumusetii lor.
Din spicele de grau, sanziene si alte plante, fetele isi faceau cununi cu care se impodobeau si jucau dansul Dragaicei. Acest dans era pentru belsug, precum si pentru protectia gospodariilor si ogoarelor. In traditia populara, se credea ca, odata cu dragaicele, juca si soarele la amiaza, astfel ca el statea mai mult pe cer decat de obicei.
In preajma Sanzienelor abunda practicile privind cautarea alesului in vederea casatoriei. Astfel, fetele aveau obiceiul sa arunce o cununa de sanziene pe acoperisul casei. Daca aceasta ramanea pe acoperis, fata urma sa se marite chiar in acel an, in timp ce, daca ajungea pe jos, fata o mai arunca pana ramanea prinsa pentru a sti cati ani mai are de asteptat.
Uneori, cununa era aruncata pe coltul casei, fata venind sa o ia a doua zi dis-de-dimineata. Ea ducea cununa in ocolul vitelor si, cu ochii inchisi, o dadea de mancare unei vite. Se spune ca, dupa cum arata aceasta vita, asa urma sa arate si viitorul sot.