Spre deosebire de anul civil, care incepe la 1 ianuarie, anul bisericesc incepe la 1 septembrie, pentru ca, dupa traditia mostenita din Legea Veche, in aceasta zi s-a inceput creatia lumii si, tot in aceasta zi, Si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica. In aceasta zi, in bisericile ortodoxe se oficiaza slujba Te Deum-ului.
Data de 1 septembrie, cand noi praznuim inceputul anului bisericesc, este legata de istoria mantuirii. Pe parcursul unui an bisericesc se rezuma lucrarea de mantuire de la creatie si pana la sfarsitul lumii. Biserica Ortodoxa marcheaza aceste lucruri prin sarbatorile care sunt praznuite in lunile de inceput si final de an. Astfel, anul bisericesc se incheie in luna august, cand avem sarbatorile Adormirii Maicii Domnului, pe data de 15, si Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, pe data de 29 august, cel mai mare prooroc de pana la venirea Mantuitorului. Aceste doua sarbatori ne vorbesc despre viata vesnica, fiind vorba de doua morti. Sfantul Ioan, ca prooroc al pocaintei, indeamna in cuvantul sau: „Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor“. Propovaduirea pocaintei, conditie pentru intrarea in imparatia cerurilor, ne arata tocmai venirea imparatiei lui Dumnezeu, incheierea veacului acestuia si inceputul eshatonului.
O ultima semnificatie legata de acest termen deriva din faptul ca de la 1 septembrie calculau romanii anii indictionului.
Inceputul anului Nou Bisericesc instituit la Sinodul I Ecumenic – 325
Inceputul Anului Nou bisericesc a fost instituit de catre Sfintii Parinti la Sinodul I de la Niceea, cand s-a randuit sa se sarbatoreasca data de 1 septembrie ca un inceput al mantuirii crestinilor, in amintirea intrarii lui Hristos in mijlocul adunarii evreilor vestind tuturor ‘anul bineplacut Domnului’. S-a hotarat de catre Sfinti Parinti (318) participanti la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, pe considerentul ca inceputul activitatii de propovaduire a Evangheliei de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos s-a facut la inceputul lunii septembrie, deoarece dupa calendarul iudaic intrarea in sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19) a Mantuitorului, dupa intoarcerea din pustia Carantaniei, a fost in luna a saptea, numita Tisri (care corespunde in calendarul nostru lunii septembrie).
Biserica Mantuitorului Hristos praznuieste inceputul anului crestinesc in locul celui vechi, calauzindu-se la viata cea noua, cum spune Sfantul Apostol Pavel: ‘Impreuna cu El ne-am ingropat prin botez intru moarte: precum Hristos a inviat din morti prin slava Tatalui, asa si noi intru innoirea vietii sa umblam’ (Romani 6, 4).
Cele trei mari perioade ale anului Bisericesc
In centrul istoriei mantuirii noastre si al activitatii rascumparatoare a Mantuitorului sta Jertfa Sa, adica Patimile si moartea Sa pe cruce, urmate de invierea Sa din morti; tot asa, in centrul sau inima anului bisericesc stau Pastile sau sarbatoarea invierii, cu Saptamana Sfintelor Patimi dinaintea ei.
Ca mijloc de comemorare a vietii si-a activitatii rascumparatoare a Mantuitorului, anul bisericesc ortodox are deci in centrul sau sarbatoarea Sfintelor Pasti si se poate imparti in trei mari faze sau perioade, numite dupa cartea principala de slujba folosita de cantaretii de strana in fiecare din aceste perioade si anume:
a) Perioada Triodului (perioada prepascala);
b) Perioada Penticostarului (perioada pascala);
c) Perioada Octoihului (perioada postpascala).
Fiecare din acestea cuprinde un numar de saptamani.
a) Perioada Triodului tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului (cu trei saptamani inainte de inceputul Postului Pastilor), pana la Duminica Pastilor (total 10 saptamani). Primele trei saptamani din aceasta perioada alcatuiesc vremea de pregatire sufleteasca in vederea inceperii postului, iar restul de sapte saptamani – adica insusi Postul Pastilor – este vremea de pregatire, prin pocainta, post si rugaciune, pentru marea sarbatoare a invierii, precedata de amintirea Patimilor Celui ce S-a rastignit pentru noi.
b) Perioada Penticostarului tine de la Duminica Pastilor pana la Duminica I dupa Rusalii sau a Tuturor Sfintilor (total opt saptamani).
c) Perioada Octoihului tine tot restul anului, adica de la sfarsitul perioadei Penticostarului pana la inceputul perioadei Triodului. Este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc. Durata ei variaza intre 40-26 saptamani, fiind in functie de data Pastilor: cu cat intr-un an oarecare Pastile cade mai devreme, iar in anul urmator mai tarziu, cu atat perioada Octoihului dintre ele e mai lunga; dimpotriva, cu cat intr-un an oarecare, Pastile cade mai tarziu, iar in anul urmator mai devreme, cu atat perioada Octoihului dintre ele se scurteaza. De altfel, toate aceste trei perioade, fiind dependente de data variabila a Pastilor, incep si se sfarsesc nu la date fixe, ci variabile, de la an la an.(informatii preluate din Liturgica Generala, Pr. Prof. Dr. Ene Braniste)
Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, si anume Triodul, Octoihul si Penticostarul, credinciosii traiesc in mod concret si intens simtirea ca reitereaza viata lui Hristos, ca retraiesc toate evenimentele vietii Lui si ca se afla neintrerupt sub ploaia darurilor Sfantului Duh mijlocite prin rugaciunile Maicii Domnului si ale tuturor sfintilor, dupa cum spune Parintele Staniloae. (Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrarilor Sfantului Duh asupra credinciosilor, Ortodoxia 1 (1981), p. 7.)Credinciosilor ortodocsi anul bisericesc le ofera posibilitatea trairii trecutului, prezentului si viitorului in prezentul continuu al Sfintei Liturghii savarsite in fiecare zi. Astfel, viata pamanteasca a lui Hristos si cea a sfintilor nu este pentru Ortodoxie o tema de speculatie teologic-istorica abstracta, ci este o experienta vie, o anamneza retraita a lucrarilor mantuitoare a lui Hristos, comunicata credinciosilor prin energiile Lui necreate.(Din cuvantul IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealulu, intitulat „Anul bisericesc – Timpul Mantuirii”, 1 septembrie 2010)
Simbolismul anului nou bisericesc
Sfarsitul anului bisericesc, ca de altfel si inceputul lui, este sub ocrotirea si binecuvantarea Sfintei Fecioare Maria, prin praznicul Adormirii, fiindca Adormirea Maicii Domnului nu este decat trecerea de aici in vesnicie, cum spune si troparul sarbatorii: „Mutatu-te-ai la viata fiind Maica Vietii…“. Cu aceasta sarbatoare, practic, se incheie anul bisericesc si, in chip simbolic, veacul acesta. Si sarbatoarea Taierii Capului Sfantului Ioan, ultimul dintre prooroci, cel mai mare dintre ei, care pregateste poporul pentru primirea lui Mesia, sta in legatura cu viata viitoare, cu eshatonul. Analizand semnificatiile teologice ale anului bisericesc, parintele profesor Boitan Florian, de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti, spune ca „fiecare an nou este anul mantuirii. Timpul este randuit de Dumnezeu pentru mantuire. Timpul este sfintit prin Intruparea Domnului Hristos si randuit pentru dobandirea unei existente fericite in vesnicie. Multi Sfinti Parinti accentueaza ideea ca timpul pe care omenirea il parcurge de la Inaltarea lui Hristos pana acum este timpul asteptarii celei de-a Doua Veniri a Mantuitorului, este timpul pregatirii pentru marea intalnire cu Dumnezeu. Asa marturisim si in Crez, in ultimul articol: «Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie». Imparatia lui Dumnezeu este in mijlocul nostru, iar noi, prin ceea ce lucram in intervalul vietii noastre pamantesti, pregatim intrarea noastra in imparatia lui Dumnezeu. Biserica, prin rugaciunile ei, prin Sfintele Taine pe care le savarseste spre sfintirea si apropierea noastra tot mai mare de Dumnezeu, cauta sa ne integreze in atmosfera imparatiei ceresti“.
La fel, inceputul anului are, ca prima sarbatoare importanta, tot un praznic inchinat Maicii Domnului: Nasterea Maicii Domnului, aceea prin care se savarseste mantuirea oamenilor, ea nascand pe Hristos, Rascumparatorul pacatelor noastre. De altfel, toate praznicele imparatesti cu data fixa sunt in stransa legatura cu istoria mantuirii: Nasterea Maicii Domnului, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, Nasterea Domnului, Soborul Maicii Domnului si toate celelalte.
Toamna se incheie un ciclu agrar si incepe altul
Intr-un alt context, legat de ciclul agrar, septembrie este prima luna de toamna, cand se aduna roadele si se multumeste lui Dumnezeu pentru cele daruite. Se incheie vechiul an agricol si se incepe un nou an agricol, acum pregatindu-se semanaturile de toamna. Asadar, orice sfarsit este un inceput, dupa cum, si in viata fiecarui om, sfarsitul vietuirii pamantesti face trecerea spre ultima etapa, viata vesnica. De aceea se praznuiesc zilele martiriului sau trecerii la cele vesnice a sfintilor, fiindca acestea sunt momentele nasterii lor duhovnicesti, pentru viata de dincolo. Pildele lor vin sa intareasca aceasta realitate ca, prin moarte, noi nu intram in nefiinta, ci trecem dincolo, intr-una din acele stari, raiul sau iadul.
Din punct de vedere social, in vechime, dar si acum, anul avea alte repere. Erau cele doua sarbatori, cea de primavara, a Sfantului Mucenic Gheorghe, si cea din toamna, a Sfantului Dimitrie. Aceste praznice, care se suprapuneau peste anotimpurile in care incep si se incheie muncile agricole, aveau in vedere activitatea umana legata de cultivarea pamantului. Sfintii Parinti au randuit ca in perioada toamnei sa se citeasca pericopele evanghelice cu bogatul nemilostiv, cu bogatul caruia i-a rodit tarina, cu tanarul bogat, pentru a cauta sa sensibilizeze pe cei avuti, fiindca se apropia iarna si pentru cei saraci era foarte greu. Biserica a avut grija sa randuiasca in perioada aceasta, de toamna (in jurul datei de 16 octombrie), citirea pericopei evanghelice care se refera la pilda semanatorului. Odata cu semanatul pamantului trebuia ca si cuvantul lui Dumnezeu sa fie pus in pamantul cel bun al sufletelor credinciosilor.
Indictionul, numerotarea anilor din timpul romanilor
In Sinaxarul peste tot anul de la finalul Ceaslovului, la ziua dintai a lunii septembrie citim ca se face pomenirea anului nou bisericesc si inceputul indictionului. Indictionul (de la latinescul indictio) este o perioada de 15 ani, al carui prim an se numeste si indictionul intai si asa mai departe, pana la al 15-lea, dupa ordinea lor. Terminandu-se, astfel, evolutia celor 15 ani, incepe iarasi o noua perioada, la care, de asemenea, anul intai se numeste indictionul intai pana la al 15-lea an, dupa care iarasi incepe o noua perioada. Ca indictionul isi are numele de la tributurile extraordinare, destinate pentru plata soldatilor (acest fel de tributuri se numeau indictiones) nu exista nici o indoiala. Mai greu este sa se raspunda la intrebarea: de ce perioada are 15 ani sau de cand s-a introdus pentru prima oara indictionul. Regula practica pentru a gasi al catelea an al indictionului este un an oarecare dupa Hristos, este urmatoarea: se adauga 3 la anul respectiv si, apoi, se imparte totul la 15 si, daca impartirea este fara rest, anul indictionului este 15, iar daca ramane un numar, acesta va fi anul indictionului.
Indictioanele sunt de trei feluri: Indictionul constantinopolitan, care incepe la 1 septembrie; Indictionul Cezarului (imparatesc) sau constantinian, incepand de la 24 septembrie, si Indictionul papal sau roman, care incepea la 1 ianuarie. Biserica praznuieste aceasta zi, adica inceputul Indictionului, pentru urmatoarele motive: mai intai pentru ca, dupa traditia veche, la aceasta data, Dumnezeu a inceput crearea lumii; in al doilea rand, pentru ca luna septembrie se considera inceput al anului nou bisericesc si, de aceea, Biserica, multumind lui Dumnezeu pentru roadele de peste an, se roaga ca si noul an sa fie roditor; iar in al treilea rand, pentru ca in aceasta zi a intrat Mantuitorul nostru Iisus Hristos in sinagoga iudeilor si, dandu-I-se cartea proorocului Isaia, deschizand-o, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor, sa vindec pe cei zdrobiti la inima, sa propovaduiesc celor robiti eliberare si orbilor vedere, sa slobozesc pe cei sfaramati intru usurare, sa propovaduiesc anul Domnului cel bine primit“ (Isaia 61, 1-2). Apoi, dand cartea slujitorului si sezand a zis: „Iata, astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre“. Incat si popoarele s-au minunat de cuvintele harului ce ieseau din gura Lui“ (Luca 4, 16-22).
Anul Nou bisericesc realizeaza prelungirea Intruparii si a vietii Mantuitorului
Prin structura anului bisericesc, asa cum a fost el randuit, mentioneaza parintele Braniste, „Biserica urmareste ca Persoana si amintirea Domnului sa fie prezente in chip tainic, real si continuu in fiecare din zilele si anii vietii crestinilor. Astfel, anul bisericesc reinnoieste, in cadrul timpului istoric si al experientei umane, viata cu Hristos si in Hristos, realizandu-se o prelungire a Intruparii si a vietii istorice a Mantuitorului“. Anul Nou bisericesc are, ca praznic obisnuit, tropar si condac proprii. Biserica multumeste lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a daruit in anul care a trecut si Il roaga sa binecuvinteze anul care sta sa inceapa. Dumnezeu este Creatorul timpului si al lumii, Care binecuvinteaza cununa anului bunatatii Sale. Orice an, orice timp este darul lui Dumnezeu pentru noi. Din finalul troparului ne dam seama ca atat sfarsitul anului, cat si inceputul lui stau sub ocrotirea Maicii Domnului: „A toata faptura, Ziditorule, Cel ce vremile si anii ai pus intru puterea Ta, binecuvinteaza cununa anului bunatatii Tale, Doamne, pazind in pace poporul si tara aceasta, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, si ne mantuieste pre noi“.
Condacul este si el graitor in privinta invataturii dogmatice si liturgice a Bisericii: „Cel ce locuiesti intru cei de sus, Hristoase Imparate, Facatorul tuturor celor vazute si celor nevazute si Ziditorule, Cel ce zilele si noptile, vremile si anii ai facut, binecuvinteaza acum cununa anului, fereste si pazeste in pace pe drept-credinciosi, tara aceasta si pe poporul Tau, Multmilostive“. (Cf. informatiilor preluate din art. Anul Nou Bisericesc publicat in Ziarul Lumina din data de 30 august 2009)
episcopiahusilor.ro