Copiii din județul Vaslui încurajați să practice rugby-ul

0
102

Vineri, stadionul din Popeni, comuna Zorleni, a fost animat de copii și tineri. Asociația Județeană de Rugby Vaslui, cu sprijinul Primăriei Zorleni, a Școlii Gimnaziale „Ion Murgeanu” Zorleni și a Liceului Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni, a derulat o nouă activitate din cadrul proiectului „Educație prin sport, educație prin rugby”.

Proiectul, ajuns la final, a fost implementat de Asociația Județeană de Rugby Bârlad și a fost finanțat de către Consiliul Județean Vaslui, prin Programul Județean de finanțare nerambursabilă cu suma de 9.041,34 lei, beneficiarul acoperind restul cheltuielilor în valoare de peste 2.800 lei.

La activitatea de final a participat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, care i-a felicitat pe organizatori, reușind să adune atâția copii dornici să facă mișcare.

„Mă bucur să fiu prezent la un asemenea eveniment sportiv, care adună laolaltă atât fete, cât și băieți, iar aceștia s-au descurcat foarte bine, semn că rugby-ul este un sport iubit în comuna Zorleni. Consiliul Județean Vaslui a susținut și sprijină în continuare sportul de masă, prin programul județean de finanțare nerambursabilă, obiectivul nostru fiind acela de a atrage tinerii și copiii către sport”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Evenimentul de la Zorleni a beneficiat de sprijinul primăriței Paula Hultoană, care a reușit să revigoreze activitatea sportivă din comună, prin înființarea clubului Viitorul Zorleni, aflat în subordinea consiliului local, și modernizarea bazelor sportive.

Proiectul a avut ca obiectiv principal atragerea către sportul cu balonul oval a elevilor din școlile gimnaziale din comunele Zorleni, Iana, Grivița și Perieni și din municipiile Bârlad și Vaslui.