PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU PRODUSE ACCIZABILE

0
83

La data de 29 septembrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș și  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, au efectuat 22 de percheziții domiciliare pe linia combaterii infracțiunilor vamale, în județele Mureș (21) și Harghita (1), la persoane bănuite de contrabandă cu produse accizabile (țigarete de proveniență extracomunitară care trebuie plasate sub un regim vamal și alcool).

În fapt, în cursul anului 2021, polițiștii S.C.C.O. Harghita, cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Târgu Mureș, au demarat, în cadrul unui dosar penal, documentarea activității infracționale a 5 persoane din județele Mureș și Harghita, care s-ar fi constituit într-un grup infracțional organizat și care, prin intermediul altor 17 persoane, ar fi distribuit țigarete de contrabandă și alcool în cele două județe, la un preț mediu de 11 lei/pachet.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 170.000 de țigarete de diferite mărci, 32.700 de lei, 1.230 de euro și 34 de litri de alcool.

4 persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T., fiind reținute.

La data de 30 septembrie 2022, față de două persoane a fost dispus controlul judiciar, iar, față de ceilalți doi, Tribunalul Harghita a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia,  B.C.C.O. Cluj-Napoca, I.P.J. Harghita, I.P.J. Mureș și jandarmii Grupări de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I Târgu Mureș” și I.J.J. Mureș.