ACȚIUNE PENTRU COMBATEREA CONSUMULUI DE DROGURI

0
77

În perioada 29 septembrie a.c. – 1 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au desfășurat mai multe activități, în vederea combaterii consumului de droguri în școli.

Astfel, în urma depistării unui minor care deținea substanțe susceptibile a fi droguri de risc (cannabis), în timpul programului școlar, au fost efectuate investigații în vederea identificării persoanei care ar fi comercializat drogurile.

Astfel, a fost identificată sursa susceptibilă de aprovizionare ca fiind o persoană minoră.

În aceste condiții, la data de 30 septembrie a.c., a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind ridicate mai multe mijloace probatorii.

Ulterior, s-a procedat la prinderea în flagrant delict a unui major, în timp ce ar fi comercializat unui minor, substanțe susceptibile a fi droguri de risc (cannabis).

La data de 30 septembrie a.c., a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a majorului bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, reținându-se faptul că, în cursul lunii septembrie 2022, ar fi comercializat, în mod repetat, substanțe susceptibile a fi droguri de risc unui minor.

La data de 1 octombrie a.c., acesta a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Față de minor, a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. IAȘI – Secția 3 Poliție Rurală Iași.