Bubuie puternic – Decizia OPEC+ a dus la creșteri – Prețul petrolului a urcat la maximul ultimelor 5 săptămâni

0
72

Prețul petrolului a urcat vineri cu aproximativ 4% la un maxim al ultimelor cinci săptămâni, stimulat din nou de decizia OPEC+ de săptămâna aceasta de a face cea mai mare reducere a ofertei din 2020 încoace, în ciuda îngrijorărilor legate de o posibilă recesiune și de creșterea ratelor dobânzilor, anunță Mediafax.

Petrolul a crescut pentru a cincea zi consecutiv, notează Reuters.

Contractele futures pe Brent au crescut cu 3,50 dolari, sau 3,7%, pentru a se stabili la 97,92 dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 4,19 dolari, sau 4,7%, pentru a încheia la 92,64 dolari.

Aceasta a fost cea mai mare închidere pentru Brent din 30 august, iar pentru WTI din 29 august. Saltul de preț a împins ambele referințe în teritoriul de supracumpărare tehnică pentru prima dată din august pentru Brent și din iunie pentru WTI.

Ambele contracte au înregistrat săptămâna aceasta a doua creștere săptămânală consecutivă și cele mai mari creșteri procentuale săptămânale din martie. Brent a crescut cu aproximativ 11%, iar WTI cu 17%.

"Printre principalele ramificații ale ultimei reduceri a OPEC se numără o probabilă revenire a petrolului la 100 de dolari", a declarat Stephen Brennock de la brokerul de petrol PVM.

Continuarea pe stiriepsure.ro