Municipiul Vaslui: Casa de Cultură „Constantin Tănase” la ceas aniversar!

0
58

Casa de Cultură „Constantin Tănase” din Vaslui a aniversat 50 de ani de existență și activitate continuă, organizând un simpozion aniversar, la care a participat și Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Acesta a vorbit despre menirea instituției, care a reușit să fructifice din experiența generațiilor trecute și s-a adaptat vremurilor intervenite după evenimentele din decembrie 1989, găzduind sau organizând manifestări culturale de tradiție și anvergură internațională.

„Mă așteptam ca la această aniversare, pe lângă invitați să existe și vreo 150 de proletari, care, cu contribuția lor modestă, pot fi numiți sponsorii acestui edificiu. S-au gândit ei atunci că e nevoie și de alte activități, în afară de muncă, ridicând acest edificiu, unde participau ca simpli spectatori la actul cultural al acelor vremuri. Însă, cred că la 100 de ani vor fi prezenți. Întâmplător, am sprijinit și eu puțin activitatea culturală. Îmi amintesc cum arăta Festivalul „Constantin Tănase” în 2012. În sală, pe scenă erau actori mari care jucau pentru un public, majoritar tânăr, care aveau propria piesă. Nu preau erau interesați de ce se juca pe scenă. Acum parcă s-a întâmplat ceva și să fie altfel organizat eveniment. A început să și coste astfel de evenimente. Sper ca instituția să-și regăsească locul în contextul actual și să devină activă și să producă evenimente culturale. Îi felicit pe toți cei care sunt legați de acest edificiu și îi doresc viață lungă”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Casa de Cultură „Constantin Tănase” a fost proiectată de arhitect Emilia Popescu, fiind finalizată în 1971 și inaugurată în 1972. Edificiul este considerat unul dintre cele mai spectaculoase Case de Cultură din țara noastră.