Şapte incendii în ziua alegerilor din SUA, investigate în Mississippi ca ‘posibile incendieri deliberate’

0
57

O investigaţie pentru incendiere deliberată a fost declanşată marţi după ce nu mai puţin de şapte incendii au izbucnit în cursul nopţii în două biserici, o staţie de benzină şi alte patru clădiri din apropierea Jackson State University din Mississippi, au declarat oficiali locali citaţi de Reuters.

Unul dintre cele mai grave incendii s-a produs la Biserica Epifaniei, emblematică pentru comunitatea de culoare. Nu s-au înregistrat răniţi, a relatat postul WAPT, afiliat al ABC.

Departamentul de pompieri din Jackson a început să primească apeluri în jurul orei 02.45, a declarat adjunctul şefului acestei unităţi, Patrick Armon, pentru WAPT.

Toate incendiile au fost stinse până marţi dimineaţă, cu câteva ore înainte ca secţiile de votare să se deschidă în Mississippi şi alte state, potrivit Agerpres.

Nu se ştie până acum dacă incendiile au legătură cu alegerile de la jumătatea mandatului, care au loc într-un an în care oficialii locali au avertizat în privinţa potenţialului de violenţe şi intimidare a candidaţilor şi votanţilor.

Continuarea pe stiirpesurse.ro