OMV Petrom confirmă depunerea declaraţiei de descoperire comercială la Agenţia Naţională de Resurse Minerale de către titularii concesiunii Neptun Deep, acesta fiind un prim pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiţie, estimată pentru mijlocul anului viitor.
"OMV Petrom, operator al proiectului Neptun Deep, confirmă depunerea declaraţiei de descoperire comercială de către titularii concesiunii. Declaraţia de descoperire comercială reprezintă un pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiţie şi începerii dezvoltării. Investiţia totala a titularilor pentru dezvoltarea proiectului a fost estimată la până 4 miliarde de euro. În contextul îndeplinirii tuturor paşilor procedurali, decizia finală de investiţie este estimată pentru mijlocul anului 2023, iar prima producţie de gaze pentru începutul anului 2027", precizează reprezentanţii OMV Petrom într-o declaraţie remisă, marţi, AGERPRES.
Luna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat importanţa strategică a proiectului Neptun Deep pentru România şi a solicitat conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în cadrul perimetrului deţinut de Romgaz şi OMV Petrom, având în vedere că legea offshore este una favorabilă şi se află în vigoare.
Conducerea OMV a prezentat cu acea ocazie stadiul proiectului şi paşii cheie realizaţi, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiţie la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil.