Paula Seling și fiica sa, împreună pentru prima dată într-o apariție televizată; Confesiunile celebrei cântărețe, în platoul emisiunii “Teo Show”, despre decizia de a ține secretă adopția fiicei sale

0
185

“Am așteptat cuminți în așa fel încât să simțim că intervine acel echilibru de care e nevoie într-un astfel de proces”

Paula Seling și fiica ei, Elena, adoptată în urmă cu șase ani, au fost sâmbăta aceasta, în platoul “Teo Show”, pentru prima dată, împreună, într-o apariție televizată. De mână cu celebra ei mamă, Elena a făcut declarații impresionante despre relația pe care o are cu Paula Seling și dezvăluiri despre viața pe care timp de șase ani au ținut-o secretă, departe de ochii lumii.

“ Am avut câțiva oameni de suflet pe care îi iubesc, tu te afli printre ei, tu știai de la început, dar ai fost atât de bună și de respectuoasă cu decizile noastre încât ne-ai respectat această discreție.

Și îți mulțumesc pentru asta ”, i-a spus Paula Seling lui Teo Trandafir. 

Paula Seling a mărturisit că vreme de șase ani micuța Elena a ajutat-o să cunoască cel mai prețios sentiment, acela de a-i fi mamă.

Vizibil emoționată, Elena i-a mărturisit lui Teo Trandafir dragostea nemărginită pe care i-o poartă mamei sale adoptive.

Cointinuarea pe wowbiz.ro