Casa Albă, reacție după ce Joe Biden s-a întâlnit cu Klaus Iohannis și aliații din B9: Opţiuni de consolidare a flancului estic al NATO

0
372

Preşedintele Joseph Biden a reiterat angajamentul Statelor Unite ale Americii pentru securitatea transatlantică, în cadrul reuniunii din Polonia în formatul Bucureşti Nouă (B9), dedicată modalităţilor de consolidare a flancului estic al NATO, anunţă Casa Albă.

"Preşedintele Joseph R. Biden s-a întâlnit astăzi cu aliaţii de pe flancul estic al NATO din grupul Bucureşti Nouă (B9), precum şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a evidenţia angajamentul SUA pentru securitatea transatlantică. Înaintea împlinirii unui an de la începerea agresiunii neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei, liderii au reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina şi au evidenţiat angajamentul comun de a rămâne alături de poporul ucrainean cât va fi nevoie", a anunţat Preşedinţia SUA, conform unui comunicat vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Liderii participanţi au discutat despre poziţia consolidată de apărare pe flancul estic al NATO

Liderii participanţi "au discutat despre poziţia consolidată de apărare pe flancul estic al NATO, iar preşedintele Biden a reiterat angajamentul ferm al Statelor Unite faţă de Articolul 5 al NATO", precizează Casa Albă, subliniind că sunt aşteptate acţiuni suplimentare pentru "intensificarea unităţii Alianţei şi a apărării colective" la summitul NATO programat în iulie la Vilnius.

Continuarea pe stiripesurse.ro