Grecia impune controale draconice la granițe pentru a bloca valul de migranți din Siria și Turcia

0
310

Grecia a întărit controalele de-a lungul frontierei sale terestre şi maritime cu Turcia, aşteptându-se la un nou val de persoane care ar putea căuta refugiu în urma cutremurelor ce au devastat sud-estul Turciei şi nordul Siriei, relatează The Guardian. Sute de poliţişti de frontieră suplimentari au început să patruleze în weekend la graniţa terestră greco-turcă din regiunea Evros, în timp ce au fost intensificate măsurile de urgenţă pentru a stăvili fluxurile de imigranţi, scrie News.ro.

"Deplasarea în masă a milioane de oameni nu este o soluţie", a declarat ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarakis, subliniind necesitatea trimiterii la timp de ajutoare de urgenţă în Turcia şi Siria.

Este de aşteptat ca o parte dintre persoanele rămase fără adăpost în urma cutremurelor din 6 februarie – un dezastru care s-a soldat cu peste 50.000 de morţi – să înceapă să se îndrepte spre Europa în primăvară, dacă nu va sosi asistenţă umanitară, notează The Guardian.

Patrulele grecilor au fost întărite, după ce, în contextul discuţiilor despre Schengen, Mitarakis ceruse oricum o protecţie sporită a frontierelor continentului printr-o infrastructură de supraveghere consolidată şi garduri suplimentare.

La o conferinţă europeană privind gestionarea frontierelor, care a avut loc vineri în Grecia, el a promis că extinderea unui zid controversat de-a lungul frontierei terestre va continua, indiferent dacă va fi sau nu finanţat de UE. Bariera de 35 de kilometri lungime şi 5 metri înălţime ar urma să se dubleze până la sfârşitul anului. "Gardul va fi extins pe întreaga lungime a fluviului (Evros sau Mariţa – n.r.), astfel încât să putem proteja continentul european de fluxurile ilegale", a declarat el.
Continaurea pe stiirpesurse.ro