Ungaria critică dur Ucraina: ‘Urmăreşte să desfiinţeze minorităţile etnice!’

0
78

Propunerea Ucrainei care echivalează cu întreprinderea unor paşi către „desfiinţarea minorităţilor etnice” şi folosirea fondurilor europene în acest scop este „inacceptabilă", a declarat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului la Geneva, relatează agenţia MTI, transmite AGERPRES.

El s-a referit astfel la o propunere ucraineană recentă ce sugerează ideea ca familiile minorităţilor etnice să primească aproximativ 1.000 de euro dacă copiii acestora sunt înscrişi la şcoli în limba ucraineană şi nu la şcoli cu predare în limba lor maternă. Autorităţile ucrainene se pregătesc să ia din miliardele de euro primite din partea UE ca ajutor destinat funcţionării ţării şi să folosească aceşti bani împotriva minorităţilor, crede ministrul ungar. Guvernul de la Budapesta urmăreşte cu atenţie problema minorităţilor etnice din Ucraina, având în vedere că milioane de cetăţeni ungari trăiesc în afara Ungariei, a mai menţionat Szijjarto, citat de MAE de la Budapesta.

Ministrul ungar a insistat că din anul 2014 Ucraina încalcă în mod "continuu şi sistematic" drepturile minorităţilor etnice prin adoptarea unor legi care fac imposibilă educaţia în limbile minorităţilor. Nici examenele de absolvire nu vor fi disponibile în limbile minorităţilor, la fel şi examenele de admitere şi învăţământul vocaţional, a mai afirmat Szijjarto. Mai mult, a adăugat el, directori de şcoli şi profesori din şcolile cu predare în limbile minorităţilor sunt concediaţi. Prin urmare, şeful diplomaţiei ungare a cerut restabilirea drepturilor dobândite anterior de minorităţile etnice în Ucraina. Ca ţară vecină, a continuat el, Ungaria resimte în fiecare zi consecinţele tragice ale conflictului din Ucraina şi a lansat cea mai vastă campanie umanitară din istoria sa pentru a ajuta Ucraina.

Continarea pe stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.