Cozi interminabile. Sunetul caselor de marcat care țiuie necontenit cu ecou. Oamenii liniștiți, în grabă, gânditori sau pasivi, ori cu treburi.Îi recunoști după mimică și postură.Totuși, îi aseamănă un lucru: toți se arată presați de timp.Acest timp care “mănâncă” clipe, ore, anii din viața noastră. Mai mereu, ne aflăm sub umbrela așteptării, cu ochii pe ceas.Sub un tavan, pe care îl simțim tot mai apăsător deasupra noastră.Într-o lumină, care evidențiază nesiguranța zilei de mâine, dar totodată speranța de mai bine.
Am dori să eliberăm această presiune, până nu cădem la orizontală. În timp ce, unii gesticulează și mai emit câte o expresie, iar alte zeci de produse sunt scanate și ajung în coș, tu pierzi ordinea în acest haos consumerist.O regăsești, doar în numărul caselor de marcat și în momentul în care tastezi înșiruirea de cifre a cardului.
Revii la acea atmosferă.
Un dute-vino continuu, presărat cu câteva întreruperi: “Un angajat al casei X este așteptat la biroul de informații“. Se repetă și se repetă, aproape că și după ce părăsești magazinul, te mai însoțește ecoul.
Frenezie de cărucioare. Se deplasează în stânga și-n dreapta, fac slalom printre rafturile și paleții cu produse. Toți privesc, admiră, compară, dar nu și citesc. Ca și-n cazul oamenilor, de altfel. Îi privim, îi comparăm între ei, dar nu le citim și “caracteristicile“. Îi aruncăm în “coșul” sufletului, apoi după un timp constatăm că ne-au provocat efecte adverse sau faptul că aveau un grad de toxicitate ridicat.Prea târziu, deja au fost consumate.
Risipă alimentară | Risipă sufletească
Se vorbește de ceva timp despre risipa alimentară, dar subiecte precum risipa de timp, oameni, motive si sentimente, nu sunt aduse în discuție.De ce? Asta-i întrebarea. Acestea nu aduc profit. Nu reprezintă pierderi pentru societate, însă pentru suflet, da. Sufletul nu are economie de piață, dar devine un monopol, deoarece înmagazinează tot ce îi este oferit. El este însuși cumpărător și vânzător, doar că nu are ca și moneda de schimb: valuta.Cumpără sentimente cu aceeași monedă:dragostea.Ea nu se devalorizează în timp.
Oare, se mai aplică, în ziua de azi?
Multe dintre cumpărături sunt bazate pe impuls. Cumpărăm ca să avem ce arunca în coș, de cele mai multe ori pe baza unui gest robotic. Hai să luăm asta și cealaltă, parcă ar merge și aceea etc, mai umplem un gol. Încât, de la lista creată inițial, ajungi să mai extinzi cu câteva articole. De tipul: “Am plecat pentru 4, mă întorc cu 8“. E ca un lanț trofic cu relații de interdependență unele față de altele. Cumperi un produs, nu-l poți utiliza decât în combinație cu x produs.
Același lucru nu-l putem spune și despre oameni. Am putea menționa că suntem într-o relație de coexistență, însă de cele mai multe ori renunțăm unii la alții, mult prea ușor. Echivalent cu renunțarea la un produs, care nu ne mai satisface nevoile prezente sau care e mult prea costisitor sau ieftin pentru standardele noastre calitative. Astfel, îl abandonăm pe un alt raft, poate va fi altcineva atras de acesta.
Dacă am încerca să facem “reducerile” necesare, am reuși să găsim timp, resurse și pentru lucrurile cu adevărat importante. Golim rafturi în speranța, că ne vom alimenta sufletul.Rafturile pot fi aprovizionate, însă sufletul nu are opțiunea de refill.Lăsăm bucăți din noi, pe unde mergem, oamenilor pe care îi întâlnim pe parcursul vieții, dar nu le putem luăm și înapoi.Golul rămâne. Când te plimbi printre RAIoanele colorate, de-ți iau ochii, mai că te simți ca într-un colț de rai.Dar mai e o vorbă: “Fă rai din ce ai“, că prea mult strică. Dacă ești pe același rând cu mine, ia de aplică.
Cash sau cu cardul?
| O întrebare cu numărătoare
Majoritatea a ceea ce cumpărăm are caracter perisabil, o durată de utilizare medie. Cu alte cuvinte, un zâmbet, un sentiment, în sens restrâns, ceea ce oferim nu va avea niciodată termen de expirare. O parte, le vor “cumpăra” la preț redus( 50% reducere ) pentru că atât valorează gradul lor de apreciere, alții vor da la schimb exact ce au primit, poate și ceva în plus. Imaginează-ți un pachet 2+1 gratis.
Cumpărăm o nevoie, o necesitate, dar nu putem cumpăra un zâmbet, un sentiment sau resursa timp.
Cântărim mai mult ceea ce ne lipsește, decât ceea ce avem. Scanăm oamenii “de sus în jos” și invers, îi analizăm și ne continuăm drumul. Privim doar la nivelul ochilor, însă uităm să ne “aplecăm” și la cei mai inferiori nouă, la rafturile de mai jos. Ne înălțăm peste alții, doar pentru a le da în cap sau a ne demonstra superioritatea.Ceea ce uităm, e că nivelurile nu au fost niciodată relevante.
| Cea mai mare greșeală în materie de alimentație, a românilor, e că se mănâncă între ei |
În tot acest timp, pierd și ceva calorii sau se depun în alt cont, buzunar?
Pastila de râs: Dacă banda de alergat ne scapă de ceva calorii, la hipermarket câștigăm calorii pe banda rulantă .
Sursa: Fii Open MInded