Am trait, ca intr-un vis, un sfert de secol de sperante neimplinite. Cand s-au dus anii? Actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Romane, Constantin Ciutacu, are curajul sa puna degetul pe multe dintre ranile care ne dor de 25 de ani. In 1989, infrastructura industriala situa Romania in primele 10 tari din Europa. Multi au uitat, altii n-au stiut niciodata… Cum statea Romania, din punctul de vedere al integrarii economice cu tarile dezvoltate, in 1989? In 1989, infrastructura industriala situa Romania in primele 10 tari din Europa:
· exista platforma Pipera, creata de francezi, unde se construiau calculatoare; · autocamioanele si autobuzele fabricate la Brasov si Bucuresti erau patente germane;
avioanele Rombac erau cumparate de la englezi;
locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elvetian;
la Resita se fabricau motoare de vapoare dupa licenta Renk din Germania;
centrala nucleara de la Cernavoda provenea din Canada.
Putem spune, si nu suntem nostalgici, ca incepusem sa ne integram acceptabil cu economiile mari ale lumii. Romania era a treia tara din lume, dupa SUA si Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar doua tari din lume faceau suruburi cu bile: Romania si Japonia. Acestea se foloseau in industria nucleara si aerospatiala. In 1990, Petre Roman a afirmat ca industria romaneasca era un „morman de fiare vechi". Ce am avut si ce am pierdut in ultimii 25 de ani, domnule ministru? A fost cea mai nefericita declaratie de politician de dupa 1989, care ne urmareste pana azi. Referindu-se la industrie, ca e de dat la fier vechi, fostul prim ministru dorea sa spuna lumii ca intreaga economie a Romaniei comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit aceasta eticheta?
Ca sa combatem aceasta viziune, citam date statistice la intamplare, din diferite domenii:
Romania producea 14 milioane de tone de otel in 1985; azi, doar 3 milioane;
producea 400.000 tone de aluminiu, azi produce pe jumatate;
in 1980 ieseau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, niciunul azi;
ieseau 71.000 de tractoare niciunul azi (am construit fabrici de
tractoare in Egipt si Iran, care functioneaza si acum, in timp ce in Romania au murit);
in 1984 fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, azi, niciunul.
Cat despre vagoanele de marfa, construiam 14.000 de bucati pe an; azi, abia 800 (cel putin 100.000 vagoane de marfa au fost taiate si vandute la fier vechi in ultimii ani). In fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, dupa cum se stie, nu mai producem niciuna.
Industria sticlariei e prabusita. Industria cosmetica (sapun, deodorante, creme) a disparut.
Potrivit statisticii oficiale, dupa anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi", „deseuri" de cupru, aluminiu si alte neferoase, in valoare de peste 10 miliarde de euro !!! Am exportat lemn brut, in valoare de peste 8 miliarde de euro, si alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) in valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora in Romania ar fi insemnat crearea a milioane de locuri de munca!
Practic, intreaga economie nationala a fost oferita pe tava, fara nicio logica ! Ametitoare cifre…
Cum stau lucrurile in domeniul petrolului?
Romania producea 13 milioane de tone de petrol in 1970, si numai… 6 milioane azi. Suspect!? Cineva nu raporteaza corect. Nu am nicio incredere in aceasta cifra, atat timp cat nu stiu daca toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie sa plateasca redevente la tona de titei brut, dar daca scoti 8-10 milioane de tone si raportezi numai 6? Cu cat pagubesti statul? Petrolul se scoate mult si se rafineaza in alte tari. De aici, deduceti consecintele. Inainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorina si acum mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de pacura si nu mai producem nimic; produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic.
Pe de alta parte, ati observat ca nici distributia gazelor nu mai este a noastra. Cine masoara productia? Cine masoara distributia? Dupa 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie intre marea si mica industrie. De ce s-a intamplat acest fenomen?
Au venit „sfaturi" de la competitorii nostri europeni: faceti IMM-uri (intreprinderi mici si mijlocii), dati afara muncitorii din marile uzine, inchideti mamutii industriali, produceti kit-uri, componente, nu produse integrale, faceti cabluri, radiatoare, sisteme de franare si anvelope, nu locomotive si tractoare. Parca intentionat, nu a exista o viziune politica de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernantii si-au indeplinit misiunea cu exces de zel. Nu ma poate convinge nimeni pe mine ca nu a fost totul pe baza de program, o teorie a conspiratiei. UE a fost creata pe baza Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului. Deci, Romania nu putea sa intre in grila europeana cu industria ei siderurgica, de 14 milioane tone de otel. A trebuit lichidata, ca un „bonus" pentru admiterea in UE.
Care au fost primele mari greseli istorice ale politicienilor, in urma carora s-a dat startul la jaful national?
Prima mare eroare a fost restituirea „partilor sociale", o privatizare pe bani adevarati, inceputa surprinzator de Ceausescu. FSN-ul a restituit acesti bani, pentru a cumpara bunavointa oamenilor, chiar cu banii lor! Aceasta masura anti-economica, din cauza careia fabricile si uzinele au ramas fara capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetatenilor de la un drept de proprietate platit cu munca lor; a fost o re-nationalizare a unei parti a capitalului social, destinata ulterior si cedarii controlului economiei catre interese de grup, mai ales straine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de masa", fara proceduri si fara reguli de protectie a actionarilor minoritari; viitoarele certificate de actionar au fost cumparate pe nimic, de cei care stiau ce va urma. Atunci s-a spus ca se privatizeaza numai 30% din capitalul societatilor comerciale, lasandu-se de inteles ca vor mai primi si restul de 70% in viitor, care viitor nu a sosit inca nici in anul 2014!
S-a anuntat, totodata, ca sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urma FMI, Banca Mondiala si societatile externe de consultanta, care au dictat, si guvernele au promovat controlul total, fara lupta si fara niciun castig, asupra intregii economii. Practic, economia nationala a fost oferita pe tava, fara nicio logica si fara a se spune, cel putin, ca este cadou sau prada de razboi, celor care, chipurile, au facut lobby pentru integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
Fiecare program de guvernare anuntat a fost, de fapt, un program de „neguvernare".
A disparut intreg sectorul industriei de textile, confectii, tricotaje (filaturi, tesatorii, fabrici de stofa si postavuri, intreprinderi de pielarie si incaltaminte, toate concepute intr-un sistem integrat). A fost inchis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahar, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte si produse lactate, zeci de fabrici de nutreturi combinate etc.). Nu mai exista majoritatea fabricilor din industria lemnului si mobilei, din industria cimentului, a lacurilor si vopselelor, a medicamentelor, din sectorul constructiilor de masini, al exploatarilor miniere de feroase si neferoase, de carbune etc. S-au desfiintat intreprinderile agricole de stat si cele de mecanizare a agriculturii, statiunile de cercetari agricole si, in general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare.
Au disparut industria electronica, electrotehnica, de mecanica fina, optica, automatizari, etc.
Baza nationala de soiuri de plante si rase de animale a fost pulverizata. Romania nu mai are astazi un pachet national de seminte, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus, aproape in totalitate, sistemul de irigatii (construit prin indatorarea dureroasa de la Banca Mondiala !), pentru a carui plata romanii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de indiguiri si desecari, dar si cele de irigatii in curs (canalul Siret-Dunare sau Bucuresti-Dunare).
Intreaga economie nationala a fost, pur si simplu, pulverizata si lasata fara nicio logica structurala. Care sunt consecintele asupra populatiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parca dintr-un film S.F.? Treptat, Romania s-a transformat intr-un paradis al multinationalelor care controleaza industria, agricultura, transporturile, constructiile, comertul, sectorul financiar-bancar etc. si care isi promoveaza reglementari legale in interes propriu. Romanilor le-au ramas intreprinderile mici si mijlocii – de fapt, microintreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 inregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
Romanii au astazi libertatea sa se ocupe de economia si afacerile de subzistenta (avem si industrie de subzistenta, nu doar agricultura!) si constructii si transporturi si alte servicii de subzistenta, pretinzand ca actionam pentru dezvoltare inteligenta, inovativa si durabila. Nimic nu este mai durabil decat subzistenta, aceasta este strategia noastra nationala, dupa ce am facut praf marile companii. Brandul Romaniei este subzistenta, atat in interiorul tarii, cat si pe celelalte piete ale muncii, unde lucreaza cetatenii romani. Nici dupa 25 de ani, clasa politica – veritabil detasament al legiunii straine, terminatorul Romaniei moderne, nu a realizat importanta unei reglementari prin care salariatii sa-si investeasca o parte din salariu in compania proprie. Intreaga economie putea fi salvata prin participarea financiara a salariatilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite sa fie scutite de impozite si contributii. A existat, in toti acesti ani, un fir rosu care sa lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare?
Fireste ca nu a existat! Zi de zi, guvernele si clasa politica s-au ocupat numai de protejarea asa-zisilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, si nu de promovarea facilitatilor destinate salariilor reinvestite.
Investitorii nu ar fi trebuit sa primeasca niciun sprijin in Romania, pentru a-i plati pe angajatii romani cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din ratiuni de competitivitate. „Veniti in Romania, ca va garantam sclavia pe bani putini si va mentineti competitivitatea!". Acesta a fost, in esenta, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune ca fiecare program de guvernare anuntat a fost un program de neguvernare.