Minunile facute de moastele Sfintei Parascheva. O tanara s-a vindecat de leucemie

0
119

Sarbatoarea Sfintei Parascheva din 14 octombrie este praznuita incepand din 1955, cand, oficial, un sobor de arhierei a proclamat in fata a sute de credinciosi si a altor Biserici, generalizarea cultului Sfintei Parascheva in Biserica Romana. 

Cunoscuta si sub numele de Sfanta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a nascut in localitatea Epivat, astazi Capul Kaliacra din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in prima jumatate a secolului al XI-lea.Traditia spune ca si-a impartit hainele si hrana cu saracii, desi era mustrata de parintii ei.

Dupa moartea acestora, Parascheva a renuntat la avere si a parasit casa parinteasca pentru a intra in monahism la o manastire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retragandu-se apoi in pustiul Iordanului, intr-o manastire de maici, unde a ramas pana la varsta de 25 de ani, dupa care s-a intors in satul sau natal, Epivat, unde a mai trait inca doi ani, in post si rugaciune.

Moastele Cuvioasei au fost pastrate aproape 200 de ani intr-o biserica din Epivat, apoi la Tarnovo, iar in secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. In anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reusit sa le aduca la Iasi, asezandu-le in biserica Manastirii ''Sfintii Trei Ierarhi''.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutata in Catedrala Mitropolitana la sfarsitul secolului al XIX-lea, in 1888, dupa ce moastele au scapat neatinse din incendiul de la Biserica ''Trei Ierarhi". In prezent, moastele Cuvioasei Parascheva se afla la Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Sfanta Parascheva – minuni

Se spune ca, in anul 1945, cativa soldati sovietici ar fi incercat sa ia Moastele Cuvioasei Parascheva si sa le duca in Rusia. Insa, Cuvioasa nu s-a lasat miscata din orasul ei.

In vara anului 1947, in timpul secetei, moastele Sfintei Parascheva au fost purtate prin satele Moldovei. Pe tot parcursul procesiunii, in urma preotilor ce insoteau racla, au aparut mai multi nori mari de ploaie.

O tanara s-a vindecat de leucemie

In anul 1950, o tanara din Iasi, diagnosticata cu leucemie, a mers la Mostele Sfintei Parascheva si i-a cerut ajutorul. Dupa doua luni de rugaciuni, post si slujbe, s-a vindecat.

Comunistii au vrut sa ingroape moastele

In anii 1950, comunistii au decis sa ingroape pe ascuns Moastele Cuvioasei Parascheva. Cand au inceput sa sape groapa, cerul s-a intunecat si a inceput o ploaie torentiala cu grindina. Speriati, oamenii au cerut ajutorul Cuvioasei, iar furtuna s-a oprit, dupa mai multe rugaciuni.

Sfanta Paracheva si-a ridicat singura capul

Parintele Ilie Cleopa a povestit un episod care l-a marcat. Intr-un an, stand la coada pentru a se inchina in fasa raclei Sfintei Parascheva, doua femei batrane i-au cerut sa le lase sa treaca inainte lui, deoarece sunt neputincioase. Sfanta le vindecase de boala si ii adusesera o perna special realizata de ele. Cand femeile s-au apropiat de racla, sfanta a ridicat singura capul.

Bolnav de cancer vindecat

Un barbat din Iasi, in varsta de 30 de ani, diagnosticat cu cancer, s-a dus catre Catedrala sa ceara ajutor. Cand i-a venit randul sa se inchine la racla, el a luat-o in brate si a stat asa timp de o jumatate de ora. Dupa doua luni a mers la un nou control, medicul costatand ca boala se afla intr-un proces de regres. Dupa cateva luni, s-a vindecat total.

Un preot a fost vindecat 

Un preot din Ardeal, bolnav de plamani, a facut atat de multe injectii cu antibiotice incat incepuse sa orbeasca. Barbatul a mers la Catedrala din Iasi pentru a se ruga, dar Fbiserica era incuiata.

Astfel, preotul a mers langa zidul acesteia, in dreptul locului unde se aflau Moastele Sfintei Parascheva si s-a rugat pana a doua zi. Din acel moment, s-a vindecat si de plamani, iar vederea i-a fost redata complet.