ANM a emis prognoza meteo pe luna decembrie. Conform meteorologilor, in luna decembrie sunt asteptate fenomene meteodiversificate.
"ANM subliniaza faptul ca fenomenele extreme cu o durata scurta de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Saptamana 03.12.2018 – 10.12.2018
Valorile termice vor fi mai ridicate decat cele normale pentru aceasta perioada in regiunile intracarpatice si la munte, iar in extremitatea sudica a tarii acestea se vor situa usor sub cele normale. In restul teritoriului temperaturile vor fi in general apropiate de cele specifice la aceasta data.
Cantitatile de precipitatii estimate a se inregistra in aceasta saptamana vor fi mai ridicate decat cele normale ale perioadei, excedent ce va fi mai pronuntat in nord-vestul teritoriului. In restul tarii regimul pluviometric va fi in general apropiat de cel climatologic normal pentru aceasta perioada.
Saptamana 10.12.2018 – 17.12.2018
Temperatura aerului va avea valori in general in jurul mediilor climatologice ale intervalului, posibil usor mai ridicate in vestul, nord-vestul si centrul tarii.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal al perioadei, in cea mai mare parte a tarii.
Saptamana 17.12.2018 – 24.12.2018
Temperatura aerului va avea valori in apropiate de normele climatologice ale acestei saptamani in regiunile estice, sudice si sud-estice. In restul tarii valorile termice vor fi usor mai ridicate decat cele specifice perioadei.
Regimul pluviometric va fi in general deficitar in sudul, estul si sud-estul tarii, iar in rest va fi apropiat ce cel normal al acestei saptamani.
Saptamana 24.12.2018 – 31.12.2018
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele normale, specifice perioadei, la nivelul intregii tari. Cantitatile de precipitatii estimate a se inregistra in acest interval vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, pe intreg teritoriul Romaniei.