Situatie fara precedent in municipiul Iasi • Autoritatea locala a trecut la implementarea unei masuri radicale, pentru a spori siguranta in toate cartierele din municipiu • Sute de camere video vor aparea in toate punctele esentiale din oras • "Noi am propus un proiect legat de extinderea sistemului de supraveghere, acel mega Big Brother care a fost criticat, dar care este din ce in ce mai necesar. Noi am inceput fragmente din el sa implementam si o sa incercam la o rectificare viitoare sa-l extindem", a spus primarul Mihai Chirica
Surpriza totala pentru locuitorii municipiului Iasi. Decizia va fi implementata treptat si urmareste monitorizarea la sange a zonelor de risc din cartierele Iasului. Intr-o prima etapa au fost luati in vizor tocmai cei care stau in locuintele sociale ale municipalitatii si care reprezinta un risc pentru locuitorii urbei. Satui de scandaluri, sefii administratiei iesene au trecut la masuri radicale si au decis sa-i monitorizeze la sange pe locatarii din blocurile sociale ale Primariei. Acestia vor fi monitorizati mult mai atent de autoritati si nu doar de politistii locali, ci si de un sistem de supraveghere video. Deja, in caminele sociale din Decebal, Canta si Tudor Vladimirescu, sistemul de supraveghere video functioneaza, acestea fiind si cele mai expuse zone ca risc.
Recent s-a decis ca sistemul sa cuprinda si alte zone unde sunt locuinte sociale in oras, zone predispuse la infractiuni.