Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit, miercuri, 22 martie, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor persoanelor aflate într-un autoturism care s-a răsturnat pe DE 581 (DN 24), în localitatea Tutova. În autoturism se aflau trei persoane. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, cu scurgeri de lichide combustibile. Cele trei persoane aflate în interiorul autoturismului s-au autoevacuat. Toate cele trei persoane au fost evaluate, doar un bărbat în vârstă de 45 ani având nevoie de prim ajutor. După primirea îngrijirilor medicale, bărbatul diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor, a refuzat transportul la o unitate medicală. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.