Documente false, descoperite la controlul de frontieră în P.T.F. Oancea

0
69

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean asupra căruia au fost descoperite un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, care s-au dovedit a fi false.

În data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 15.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Franța, cetățeanul din Republica Moldova M.R., în vârstă de 30 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, în portofelul acestuia, un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, cu datele de identitate și fotografia acestuia. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a procurat documentele prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaște, în schimbul sumei de 450 de euro, pentru a-și reglementa șederea pe teritoriul Belgiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.