Colete cu țigarete de contrabandă descoperite la frontiera cu Ucraina

0
73

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 28.000 de lei.

În data de 19 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, ca urmare a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Ucraina, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.

În jurul orelor 07.40, polițiștii de frontieră au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere din dotare, două persoane care transportau cutii voluminoase, dinspre malul râului Prut către pădurea din apropierea cartierului Teioasa – Darabani.

La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de configuraţia terenului, persoanele au abandonat coletele și au fugit în pădurea din apropiere.

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete erau transportate ţigări, fiind stabilită cantitatea de 40.000 de ţigarete (2.000 de pachete), în valoare de 28.000 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.