Precizare CFR SA – bariera Pipera

0
63

Urmare imaginilor postate în mediul online de domnul Cristi Vasilcoiu, facem următoarele precizări:

1. Trecerea la nivel cu calea ferată de la Pipera este semnalizată, conform prevederilor Codului Rutier, cu toate indicatoarele de siguranţă, şi anume: Indicator Rutier STOP (poziţionat înaintea barierelor) Semnalizare acustică şi luminoasă (montată înaintea barierelor) bariere automate cu semicumpene.

2. Participanţii la trafic au încălcat prevederile ART 58 (2), ART. 137 (1) şi ART. 138 (1a), plecând de pe loc înainte ca semnalele luminoase să permită acest lucru, barierele fiind de asemenea în mişcare.

3. Din imaginile surprinse de camerele de luat vederi, se observă că şoferul primului autoturism nu era oprit înaintea indicatorului rutier şi al semnalelor luminoase, astfel încât să poată observa că acestea nu permit încă traversarea, şi pleacă de pe loc în timp ce barierele erau în mişcare, încălcând astfel ART 137, 138 şi 58 din CODUL RUTIER.

4. CODUL RUTIER prevede următoarele obligaţii pentru participanţii la trafic:

– să oprească în dreptul indicatorului care obligă la oprire (din imagini se observă că această prevedere din art. 58 este încălcată)
– să oprească atunci când barierele/semibarierele sunt coborâte sau în curs de coborâre/urcare (din imagini se observă că primul şofer, dar şi următorii participanţi la trafic, se înscriu în traversare în timp ce barierele erau mişcare, deci sunt încălcate prevederile art. 138 pct 1a şi 137 pct. 1

Suplimentar faţă de cele menţionate, vă transmitem imaginile de pe camerele de luat vederi, de unde rezultă că participanţii la trafic nu respectă prevederile CODULUI RUTIER la Trecerea la nivel cu calea ferată, deoarece aceştia s-au înscris în traversare chiar dacă semnalele luminoase nu permiteau acest lucru, iar barierele erau în mişcare.

În final, îi asigurăm pe participanţii la trafic că nu suntem "criminali", suntem doar oameni conştienţi că orice greşeală în trafic poate avea consecinţe grave şi de aceea facem apel la conducătorii auto să respecte toate prevederile CODULUI RUTIER, astfel încât fiecare drum cu maşina să se termine în siguranţă, acasă, lângă familie!

Serviciul Comunicare CFR SA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.