La plimbare cu maşina, băut şi fără permis de conducere

0
132

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate şi nu deţinea permis de conducere.

În data de 15 august a.c., în jurul orei 01.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au oprit, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Rediu Aldei, un autoturism înmatriculat în Belgia.

Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanei şi au constatat faptul că la volanul mijlocului de transport era un cetăţean român în vârstă de 35 ani, cu domiciliul pe raza județului Iaşi.

Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele bărbatului nu a fost emis permis de conducere, iar în plus, acesta emană o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.