Ansamblu de vehicule condus fără drept, depistat în trafic

0
117

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora efectuează cercetări pe numele a două persoane, una care conducea un ansamblu de vehicule deşi nu deţinea permis de conducere şi cealaltă pentru încredinţarea cu bună ştiinţă a vehiculului.

În data de 14 august a.c., în jurul orei 10.20, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora a oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Chipereşti, județul Iaşi, un ansamblu de vehicule format din tractor şi remorcă fără număr de înmatriculare, condus de cetăţeanul român P.E., în vârstă de 37 ani.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că cel aflat la volan nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei pentru a conduce un ansamblu de vehicule, iar remorca este neînmatriculată. De asemenea, s-a constatat că deţinătorul de drept al ansamblului de vehicule i-a încredinţat cu bună ştiinţă prietenului său vehiculul pentru a-l conduce, deşi ştia că nu are acest drept.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat pe numele celui aflat la volan, iar pe numele proprietarului de drept al ansamblului de vehicule pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea cu bună ştiinţă a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.