Ţigări în valoare de 67.000 lei confiscate la graniţa cu Ucraina

0
81

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, la frontiera verde, 5.750 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 67.000 lei.

*Ieri, 21 august a.c., la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.35, poliţiştii de frontieră au observat pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava, în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, două mopede care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru oprirea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă şoferii scuterelor au abandonat coletele voluminoase din mers şi şi-au continuat deplasarea spre localitatea Vicovu de Sus.

Pentru reţinerea persoanelor, poliţiştii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă acestea tot nu s-au oprit.

La faţa locului au fost descoperite şapte colete cu ţigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, s-a constatat că acestea conţin 5.250 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 61.400 lei.

De asemenea, pe timpul cercetărilor a fost descoperit un moped abandonat, în valoare de 4.500 lei care a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, pană la finalizarea cercetărilor.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

*Tot ieri, 21.08.2021, în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Valea Vişeului, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control în zona de responsabilitate, au oprit pentru control, pe DJ 185, în localitatea Valea Vişeului, judeţul Maramureş, un autoturism înmatriculat în România.

La volanul maşinii se afla un cetăţean român, în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş, iar la controlul mijlocului de transport, în portbagaj, în locul destinat roţii de rezervă, poliţiştii de frontieră au descoperit 500 de pachete cu ţigări, în valoare de 5.850 lei.

Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar maramureşeanul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.