Comunicat de presă proiect „Educatie pentru generatia Z”

0
112

Fundatia Edinfo impreuna cu Colegiul Tehnic ”Ioan C. Stefanescu” Iasi, a organizat o conferinţa de presǎ ce a avut loc în data de 15.12.2021, 11, cu ocazia lansǎrii proiectului „Educatie pentru generatia Z”, ID: 139219,  finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN. 

Obiesctivul general al proiectului il reprezinta facilitarea accesului la educatie, dezvoltarea serviciilor educationale si a oportunitatilor egale pentru 76 de elevi si prescolari apartinând grupurilor vulnerabile în unitatile de învatamânt vulnerabile din mediul judetul Iasi (inclusiv din mediul rural), prin implementarea de actiuni cu impact direct asupra prevenirii parasirii timpurii a scolii, actiuni destinate îmbunatatirii si diversificarii serviciilor educationale si actiuni destinate activitatilor recreative si de socializare pentru copii, pentru o perioada de 31 de luni.

Obiectivul general si cele specifice ale proiectului contribuie la realizarea obiectivului major al POCU 2014-2020 care urmareste dezvoltarea resurselor umane prin cresterea accesului la un sistem de educatie competitiv, reducerea saraciei si a excluziunii sociale prin facilitarea accesului de servicii educationale, proiectul contribuind astfel la reducerea saraciei excesive în comunitatile marginalizate prin masuri integrate de prevenire si de asigurare a oportunitatilor egale pentru grupul tinta apartinând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii/prescolarii apartinând minoritatii roma si din mediu rural/comunitati dezavantajate economic. Obiectivul general al proiectului urmareste de asemenea implementarea Pachetului Anti-Saracie, promovat de Guvernul României. De asemenea, obiectivul general al proiectului are si un efect pozitiv pe termen lung prin diminuarea fenomenului de abandon scolar timpuriu si promovarea accesului egal la educatie.

Perioada de implementare: 28 de luni, iulie 2021 – decembrie 2021.

Grupul ţintǎ al proiectului este format din 112 persoane (copii/elevi, adulţi), atât români cât şi persoane de etnie romǎ) atat din cadrul Colegiului Tehnic ”Ioan C. Stefanescu”, cat si din cadrul Scolii Gimnaziale Crucea.

Principalele activitǎţi ale proiectului sunt:

–        Acţiuni cu impact direct asupra facilitǎrii accesului la educaţie şi prevenirii/reducerii pǎrǎsirii timpurii a şcolii;

–        Acţiuni destinate îmbunǎtǎţirii şi diversificǎrii serviciilor educaţionale oferite;

–        Acţiuni destinate dezvoltǎrii capacitǎţii resurselor umane din şcoli.